ANST:** „Birou federal lovit de nulitate”. Trandafir:** „E doar o recomandare”

Federația Română de Box a anunțat, luni, într-un comunicat, că ANST a ajuns la concluzia că întrunirea celor cinci membri ai Biroului Federal al FRF Box din 9 septembrie, în urma căreia a fost convocată Adunarea Generală Extraordinară din 24 septembrie, a fost ilegală.
„Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a ajuns la concluzia finală. Prin adresa nr. 4086/19.09.2001 și Nota nr. 39/12.09.2011, ANST a informat Federația Română de Box că întâlnirea din data de 9 septembrie 2011 a celor cinci membri ai Biroului Federal al FR Box nu a reprezentat o ședință a Biroului Federal întrucât nu au fost respectate prevederile regulamentelor și a Statutului FR Box. Prin urmare, toate hotărârile luate cu ocazia acelei întâlniri sunt nule. Acest lucru însemnând că și convocarea Adunării Generale Extraordinare în data de 24 septembrie 2011 este nulă”, se arată în comunicatul citat, semnat de președintele FR Box, Rudel Obreja.
Șeful federației invită structurile sportive afiliate la FR Box să participe la Adunarea Generală Extraordinară de alegeri din data de 28 octombrie, „singura care a fost convocată legal”.

„Adunarea Generală Extraordinară va avea loc”

Vicepreședintele Fănel Trandafir, liderul contestatarilor lui Rudel Obreja, a reacționat imediat: „Am primit o hârtie semnată de domnul Adrian Ștefănescu, care a fost reprezentantul din partea ANST la ședința Biroului Federal din 9 septembrie. Acea hârtie nu este legală. E doar o notă internă, o recomandare, un punct de vedere al dânsului. Dânsul nu este o instanță. Doar o instanță poate decide că acea întrunire nu a fost statutară. Suntem 60 de cluburi care dorim salvarea boxului amator românesc. Oricum, Adunarea Generală va avea loc cum s-a stabilit, în 24 septembrie”, a spus Trandafir.

Obreja: „Poziția ANST este oficială”

În replică, președintele FR Box, Rudel Obreja, a explicat agenției Mediafax că adresa primită de ANST a precizat clar că ședința Biroului Federal din 9 septembrie a fost nelegală: „Poziția oficială a lui Ștefănescu a fost că el consideră că ședința din 9 septembrie nu întrunește condițiile necesare pentru a fi statutară și solicită ca ANST să ia deciziile care se impun. ANST a răspuns la solicitarea noastră cu semnătura Doinei Melinte (n.r. – președintele ANST), care a anexat raportul lui Adrian Ștefănescu. În mailul pe care l-am primit scrie că poziția oficială a reprezentantului ANST este următoarea, nu că ANST atașează părerea lui Ștefănescu, cu care ea nu e de acord”, a explicat Obreja.
Șeful FR Box spune că el este cel care a cerut clarificări din partea ANST cu privire la acțiunea contestatarilor săi: „Am trimis o solicitare către ANST în care le-am cerut să răspundă punctual la o serie de întrebări. La primul punct i-am întrebat cine a plătit taxele și chiriile pentru spațiile unde a avut loc ședința Biroului Federal. Ei au răspuns că nu au fost percepute taxe și chirii. Apoi mi-au spus că reprezentanții ANST la ședință au fost Adrian Ștefănescu și Luminița Pocania, consilier în direcția juridică.”
Obreja a adăugat că Adunarea Generală din 24 septembrie se poate ține, dar deciziile care se vor lua în cadrul acesteia vor fi lovite de nulitate, deoarece orice instanță le va respinge.

Publicat: 19 09. 2011, 20:25
Actualizat: 19 09. 2011, 20:26