„Bijuteria” din Sectorul 2 al Bucureștiului, dată uitării multă vreme, se face cu 30 de milioane de euro! Au început lucrările: „Sală multifuncțională”

SURSA FOTO: facebook.com/NicusorDan.ro. - 15 noiembrie 2024
Vezi galeria foto - 10 poze

Se reiau lucrările pentru noul patinoar „Mihai Flamaropol”, anunțul venind într-o conferință de presă din partea primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu.

Complexul sportiv ar putea fi finalizat la finalul anului viitor, aici proiectul (ce va avea 3.600 de locuri și care presupune și un bazin de înot, dar și săli de sport) fiind demarat în 2016 și oprit în 2019.

Investiție de zeci de milioane de euro la „Mihai Flamaropol”

Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, aprecizat că investiția e de 153.4 milioane de lei, adică peste 30 milioane de euro. Din această sumă, jumătate va fi alocată de Primăria Sectorului 2, restul venind de la PMB (Primăria Municipiului București).

„Iată că într-un timp foarte scurt am reușit să ne sincronizăm efortul, am pus echipele tehnice, au lucrat împreună. Sectorul 2 va contribui cu 76,7 milioane de lei la acest proiect, Primăria București va contribui cu aceeași sumă. Sunt convins că ne vom vedea aici mai repede de cele 18 luni care au fost anunțate, pentru a inaugura patinoarul Mihai Flamaropol refăcut”, a anunțat edilul.

„Nu doar patinoar. Vorbim de o sală multifuncțională”

Stelian Bujduveanu a detaliat: „O scurtă istorie. În 2016, acest patinoar a început și în 2019 s-a blocat. Nu din vina Primăriei, ci a constructorului din acel moment, lipsa finanțării și întârzierea lucrărilor. Astăzi, venim în fața bucureștenilor cu reluarea lucrărilor și o facem într-un ritm alert. Alături de Primăria Sectorului 2, care și-a luat un angajament ferm, pe care l-am votat în Consiliul General și în Consiliul Local al Sectorului 2, vom susținea această lucrare, care va reda sportul de gheață pentru bucureșteni.

În spatele meu aveți o arenă care va avea la finalul anului viitor 3.600 de locuri pe sala principală. Și nu doar hochei, nu doar patinoar, vorbim de o arenă care va avea bazin de înot, vorbim de săli de sport. Vorbim de o sală multifuncțională, pentru toți bucureștenii, în special pentru cei din Sectorul 2. Mult prea mult timp ne-am uitat la sportivii noștri cum au făcut performanță peste graniță și ne-am întrebat de ce în țară nu au reușit să le oferim acele condiții. Astăzi, este un prim pas pe care îl facem ca municipalitate și vă asigurăm de toată deschiderea în continuare”.

Publicat: 04 08. 2025, 12:03