Vrăjiți. Chicago Bulls a pierdut a doua oară cu Wizards și e aproape de eliminarea din play-off

Washington Wizards a preluat un avantaj important în duelul cu Chicago Bulls din prima rundă a play-off-ului NBA, după ce s-a impus în meciul doi, disputat marți noapte, cu 101-99, la finalul unui meci care a necesitat o repriză de prelungiri

  • Dacă va câștiga ambele meciuri disputate în Washington la finalul săptămânii, Wizards o va elimina pe Bulls
  • DeMar DeRozan a explodat în sfertul patru al meciului Raptors – Nets, reușind să aducă prima victorie în play-off pentru echipa canadiană din ultimii șase ani
  • Indiana Pacers, câștigătoarea sezonului regulat din NBA, a reușit să egaleze situația în disputa cu Atlanta Hawks, câștigând aseară cu 101-85



Cel mai bun apărător din acest sezon, Joakim Noah, a fost dominat în meciul de aseară de Nene

Ceea ce trebuia să fie, teoretic, o formalitate pentru Chicago Bulls se transformă încet, încet, într-un adevărat calvar. „Taurii” lui Tom Thibodeau au pierdut primele două meciuri din runda inaugurală a play-off-ului din acest sezon, contra lui Washington Wizards. Și ce e cel mai grav, ambele meciuri au avut loc pe propriul teren, Bulls fiind acum obligată să meargă să câștige cel puțin două partide în capitala Statelor Unite. Ce s-a întâmplat însă aseară? Un colaps de neimaginat al „taurilor”, care conduceau cu 87-77 cu doar cinci minute rămase de jucat. La rampă a ieșit însă Bradley Beal, care a reușit să trimită meciul în prelungiri cu o performanță remarcabilă (26 de puncte, 7 recuperări). Iar în overtime, cel mai bun jucător defensiv al acestui sezon, Joakim Noah (20 de puncte, 12 recuperări, 3 pase decisive) n-a mai avut răspuns pentru acțiunile brazilianului Nene (17 puncte, 6 recuperări), care a marcat primele 6 puncte ale „vrăjitorilor” pentru o victorie senzațională, scor 101-99. De fapt, Wizards au încercat să înscrie de cele mai multe ori de lângă Noah în primele 2 meciuri, 29 de aruncări, plan tactic care le-a ieșit, deocamdată, celor de la Wizards. Seria se mută pentru două meciuri în Washington, meciuri care vor avea loc sâmbătă și duminică. Bulls e obligată să câștige măcar unul dintre jocuri pentru a readuce duelul în Chicago.


DeMar DeRozan (stânga) a explodat în meciul de aseară, după un joc mai puțin bun făcut în primul meci, la debutul său în play-off

Experiența lui Nets, învinsă de exuberanța lui Raptors

În primul meci al seriei dintre Toronto Raptors și Brooklyn Nets, Paul Pierce a evoluat excelent, fiind liantul care a asigurat victoria lui Nets. Aseară însă, experimentatul jucător al echipei new-yorkeze nu a mai găsit soluțiile pentru a aduce victoria echipei sale, care a cedat în Toronto, scor 95-100. Pierce, hăituit de probleme cu faulturile, nu a reușit decât 7 puncte, ratând toate cele 6 aruncări de trei puncte pe care le-a încercat. Iar Toronto a explodat în sfertul patru odată cu evoluția excelentă a lui DeMar DeRozan. Starul lui Raptors a marcat 17 din cele 36 de puncte ale echipei sale, terminând partida cu 30 de puncte. „Pentru el, să facă un meci foarte bun în jocul 2 cu Nets a fost important după ce nu a avut o evoluție pe placul lui în primul meci”, a explicat Dwane Casey, antrenorul lui Raptors. În schimb, la Nets, Joe Johnson (18 puncte) a fost cel mai bun marcator, însă echipa nu a arătat ca o adevărată forță în play-off. Seria se mută în Brooklyn, iar Nets poate face 3-1, urmând să se califice în runda următoare dacă va câștiga toate jocurile în „Barclays Center”.


Defensiva lui Pacers a dus greul, însă Paul George a fost senzațional în plan ofensiv

Pacers, victorie cu defensiva

Răspuns de campioană. Așa poate fi rezumat jocul 2 al duelul dintre Indiana Pacers și Atlanta Hawks, după ce Hawks surprinsese în primul joc și câștigase într-o manieră spectaculoasă. Însă Paul George s-a trezit la realitate și a reușit un meci excelent aseară, în victoria 101-85, având 27 de puncte, 10 recuperări, 6 pase decisive, 4 intercepții și un capac. Însă cea mai importantă parte a victoriei lui Pacers a fost defensiva. Dacă în prima repriză, Hawks a marcat 52 de puncte și a avut un procentaj de 50% al aruncărilor reușite, dar și al aruncărilor de trei puncte reușite, în partea secundă, oaspeții au marcat doar 33 de puncte, iar procentajul aruncărilor a scăzut la 29,33%! Seria se mută în Atlanta, însă Pacers trebuie să rămână la acest nivel al jocului pentru a spera la calificare. 

Publicat: 23 04. 2014, 09:22
Actualizat: 23 04. 2014, 09:24