Virgil Stănescu, premiu de excelență pentru întreaga sa carieră începută acum 20 de ani

Cariera de poveste a singurului jucător român de baschet, intrat într-un Hall of Fame american, Virgil Stănescu, urmează să fie omagiată în gala celebrităților iClara PR Media Awards și găzduită de Silk Panoramic Lounge by Z Hotel. De la debutul său în 1994 în sportul de performanță, Virgil Stănescu a evoluat pentru cele mai mari cluburi din țară (CSU Asesoft Ploiești, Steaua sau BC Târgu Mureș), în cele mai importante campionate europene (Turcia, Germania, Rusia, Ukraina, Belgia sau Italia) iar în Statele Unite ale Americii performanțele sale pentru echipa Jaguars au fost recompensate cu prezența sa în Galeria Legendelor Universității South Alabama. Virgil Stănescu a fost cel mai valoros jucător al echipei americane în perioada 1999-2001, când Jaguars au reușit să câștige atât sezonul regulat cât și titlul în conferință.

Dan Petrescu, Camelia Potec, Mihai Leu, Iulian Stamate, Ruxandra Dragomir, Jurgen Schunn, Elena Kovacs, Claudia Motea, Cătălina Popescu, Adela Diaconu, Amatto Zaharia, clubul de natație Aqua Sport și micuții jucători de tenis Vlad și Thimeea Petre, se mai regăsesc pe lista de nominalizări la premiile iClara. Partenerii și sponsorii evenimentului sunt: Sportnews.ro, World Class Health Academy, Auto Schunn, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Cacharel, Kashmir Hair Beauty, Luiza Essence, City Point, Indikido și Beauthentic sunt sponsorii și partenerii evenimentului.

Publicat: 10 12. 2014, 12:30
Actualizat: 10 12. 2014, 12:31