VIDEO | Cinci meciuri pentru al cincilea titlu: San Antonio Spurs e noua campioană în NBA, după ce a învins-o pe Miami cu 4-1

San Antonio Spurs s-a impus luni dimineață în meciul cinci al finalei NBA contra lui Miami Heat, scor 104-87. A fost a patra victorie a seriei, care a adus, astfel, al cincilea titlu din istorie echipei texane.

  • Spurs a surclasat-o pe Heat cu o diferență medie de 14 puncte pe meci, cea mai mare din istoria finalelor NBA
  • MVP-ul finalei din acest an a fost Kawhi Leonard, care se află la primul titlu cu Spurs din carieră


Meciul șase al finalei NBA de anul trecut a intrat în istoria competiției drept unul dintre cele mai dramatice. Comeback-ul lui Heat, care a reușit până la urmă să câștige titlul, a întărit-o însă pe Spurs. Și l-a motivat pe Tim Duncan, un jucător care rareori iese în fața presei cu declarații bombastice. „Simt sete de răzbunare, vreau să fac tot ce e posibil pentru a câștiga această finală. Nu avem voie să mai pierdem”, spunea Duncan înainte de startul finalei din acest an, o reeditare a duelului dintre Heat și Spurs de anul trecut.


„Câte titluri de campion ai câștigat în carieră, Tim?” 

Al cincilea titlu pentru Duncan

Și, din păcate pentru Heat, toate declarațiile lui Duncan s-au proiectat și în teren. Spurs a fost echipa mai motivată, mai rapidă, mai agilă, mai dornică de victorie. Într-un singur cuvânt: mai valoroasă. Pentru că nu a fost urmă de îndoială în seria câștigată cu 4-1 de texani: Heat, cel puțin echipa din acest an, nu a fost un rival pe măsură. După două victorii consecutive la Miami, Spurs avea șansa să închidă seria pe teren propriu luni dimineață. Însă pentru un sfert, Miami i-a pus probleme. Cam atât a durat însă revirimentul echipei lui Erik Spoelstra. Pentru că Spurs a demonstrat că nu doar ofensiva remarcabilă din finală – care a avut o medie de 105,6 puncte marcate pe meci – a fost motivul pentru care echipa lui Popovich a câștigat, ci și o defensivă excelentă, care nu i-a permis lui Heat să înscrie mai mult de 98 de puncte în cele cinci meciuri. Dovadă și sfertul secund de luni dimineață, în care Heat a înscris doar 11 puncte.

Rezultatul, 104-87 în favoarea lui Spurs, nici nu a mai contat. Texanii au cucerit al cincilea titlu din istorie, după cele din 1999, 2003, 2005 și 2007. Al cincilea pentru tandemul Tim Duncan-Gregg Popovich, unul despre care presa americană spune că ar fi printre cele mai bune din istoria competiției. Al patrulea din carieră pentru tripleta de aur a texanilor, Duncan – Parker – Ginobili, jucători care au acceptat an de an salarii mai mici decât ar fi putut încasa la alte echipe pentru a juca împreună și pentru a atinge gloria. „Trebuie să recunoaștem că au fost mai buni și să ne gândim la viitor”, a acceptat înfrângerea LeBron James. Însă care e viitorul lui James? Presa americană scrie că LeBron are șanse mari să rămână la Heat. Dar în ce condiții? Pentru că deja e clar că actuala echipă nu face față. Însă acum e momentul lui Spurs, care sărbătorește un nou titlu înaintea unui viitor destul de incert, având în vedere vârsta lui Duncan (38 de ani) sau a lui Ginobili (35 de ani).

N-a trecut o zi în care să nu mă gândesc la meciul 6 din finala de anul trecut. Acum putem să ne simțim răzbunați
Gregg Popovich, antrenor San Antonio Spurs

Publicat: 16 06. 2014, 08:54
Actualizat: 16 06. 2014, 09:23