Trei cluburi din Israel renunță oficial la Europa din cauza războiului! Decizia luată de echipe și ce acuzații grave aduc

Trei cluburi din Israel renunta oficial la Europa din cauza razboiului! Decizia luata de echipe si ce acuzatii grave aduc
Vezi galeria foto - 4 poze

Bnei Herzliya, Ironi Ness Ziona şi Hapoel Galil Elion, trei cluburi profesioniste de baschet din Israel, renunță oficial la Europa din cauza războiului izbucnit în Fâșia Gaza. Decizia luată de echipe a fost deja anunțată prin intermediul unui comunicat, iar oficialii aduc acuzații grave la adresa Federației Internaționale de Baschet (FIBA).

„Am întâlnit o lipsă de cooperare și de voință din partea FIBA!”. Trei cluburi din Israel renunță oficial la Europa din cauza războiului și aduc acuzații grave federației internaționale

Cluburile profesioniste de baschet Bnei Herzliya, Ironi Ness Ziona şi Hapoel Galil Elion, reprezentante ale Israelului la nivel internațional, urmau să ia startul la începutul lunii noiembrie în FIBA Europe Cup, a patra competiție europeană intercluburi atunci când vine vorba de baschet.

Din păcate, condițiile impuse de Federația Internațională de Baschet, dar și „lipsa de cooperare și de voință” din partea acesteia, au dus la luarea unei decizii drastice. Toate cele trei cluburi menționate au emis un comunicat comun prin care și-au anunțat oficial retragerea din competiția FIBA Europe Cup.

„În ultimele săptămâni, noi am depus multe eforturi – financiare şi profesionale – pentru a putea continua să participăm la FIBA Europe Cup. Aceste măsuri decurg dintr-o înţelegere a importanţei pentru echipele israeliene de a continua să participe şi să reprezinte Israelul şi a semnificaţiei pe care acest lucru l-ar putea avea în viitor pentru echipele israeliene dacă ne retragem unilateral.

Responsabilii, ministrul Culturii şi Sportului Miki Zohar şi ministerul Afacerilor Externe, au făcut tot posibilul. Din păcate, am întâlnit o lipsă de cooperare şi de voinţă din partea FIBA de a găsi o soluţie care să ne permită să continuăm să participăm la competiţie.

În calitate de cluburi cu un trecut respectabil în FIBA şi în cupele europene, ne aşteptam ca, în lumina acestui lucru (războiul – n. r.), să găsim o atitudine mult mai înţelegătoare şi incluzivă. În vremuri ca acestea, baschetul şi sportul ar trebui să fie o punte a păcii care leagă oamenii şi culturile şi suntem dezamăgiţi că ni s-a refuzat dreptul de a trece pe această punte”, au tunat oficialii celor trei cluburi.

Meciurile lor fuseseră reprogramate în intervalul 6-17 noiembrie

Toate celelalte cluburi din FIBA Europe Cup și-a disputat meciurile din faza grupelor în intervalul 18 – 25 octombrie, însă în ceea ce le privește pe formațiile din Israel, duelurile acestora au fost amânate.

Ele urmau să joace partidele în in intervalul 6 – 17 noiembrie, în Cipru. Însă, așa cum s-a precizat deja în respectivul comunicat oficial, nu s-au putut îndeplini condițiile impuse de FIBA.

În încheierea comunicatului, cluburile și-au cerut scuze fanilor:

„Le cerem scuze fanilor noştri – cărora speram să le aducem puţină alinare pentru a evada din realitatea dificilă care ne-a fost impusă tuturor în ultima lună – am depus toate eforturile pentru voi”, au mai indicat cluburile Bnei Herzliya, Ironi Ness Ziona şi Hapoel Galil Elion.

Cum arătau grupele din care făceau parte

Grupa A:

  1. Balkan – 2P
  2. Sporting CP – 2P
  3. Alba Fehervar – 2P
  4. Bnei Herzliya – 0P (Retras)

Grupa F:

  1. BC Kalev/Cramo – 2P
  2. Zaragoza – 2P
  3. Brindisi – 2P
  4. Nes Ziona – 0P (Retras)

Grupa G:

  1. Leiden – 4P
  2. Gravelines-Dunkerque – 1P
  3. Trepca – 1P
  4. Galil Elyon – 0P (Retras)
Publicat: 31 10. 2023, 10:03