Știm finala Cupei României la baschet masculin! Rapid a reușit o surpriză uriașă în penultimul act

U BT Cluj – Rapid Bucureşti este finala Cupei României la baschet masculin. Ultimul act al competiției va avea loc duminică, de la ora 20.30.

În semifinalele Final 8, la BT Arena din Cluj-Napoca, formaţiile CSM Constanţa, respectiv finalista din 2023, CSM Oradea au pierdut în semifinale.

Știm finala Cupei României la baschet masculin! Rapid a reușit o surpriză uriașă în penultimul act

În prima semifinală a zilei, Rapid Bucureşti s-a impus cu scorul de 63-61 (34-35), iar în cea de-a doua, U BT Cluj a dispus de CSM Constanţa, scor 92-65 (52-36).

Izbânda giuleștenilor a fost adusă de Sayeed Al Kabir Pridgett, cu un coş de trei puncte când mai erau 28 de secunde de joc.

Cei mai buni rapidişti au fost Tudor Ştefan Şomăcescu, 13 p, 4 rec, Sayeed Al Kabir Pridgett, 13 p, 6 rec, 4 pd, şi Paulius Petrilevicius, 13 p, 4 rec. Cel mai bun de la orădeni a fost Donatas Tarolis, cu 21 p, 6 rec, 3 pd.

În sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele:

  • CSU Sibiu – CSM Constanţa 63-67
  • CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti 57-78
  • CSM Oradea – CSM Târgu Mureş 77-71
  • CSO Voluntari – U BT Cluj 92-96.

Finala Cupei României la baschet masculin va fi transmisă în direct de Digisport 4 și Prima Sport 3.

Scor fluviu în baschetul feminin

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a surclasat-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 135-41, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de baschet feminin.

Campioana a stabilit cel mai mare scor din ultimii trei ani, precedentul aparţinându-i tot formaţiei covăsnene, din 10 ianuarie 2021, când o surclasa în deplasare pe CSU Rookies Oradea cu 148-14.

Publicat: 18 02. 2024, 08:13
Actualizat: 18 02. 2024, 08:15