Spania – Argentina, finala CM baschet. Marc Gasol, MVP pentru iberici și aproape de a intra în legendă, prin egalarea unei duble unice până acum. Franța, OUT după victoria mare în fața Statelor Unite | VIDEO

Spania și ArgeNtina se vor înfrunta în finala Campionatului Mondial de baschet care va avea loc duminică, 15 septembrie, la Wukesong Arena din Beijing, într-o rejucare a semifinalei ediției 2006 a Mondialelor, ultima la care fiecare dintre cele două națiuni au acces în semifinale, sud-americanii ratând însă medaliile.

Baschetul spaniol semnează o performanță seminificativă, la o ediție a Mondialelor începută fără omul-emblemă, Pau Gasol, scos în afara lotului de o operație la picior. Jucătorul în vârstă de 38 de ani și-a propus să revină în echipă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă până atunci, Armada Roșie și-a trecut în palmares, grație victoriei 95-88 din semifinale în fața Australiei (22-21, 10-16, 19-18, 20-16 și 24-17 după reprizele adiționale), a doua prezență din istorie în finala Campionatului Mondial. În absența fratelui său mai mare, Marc Gasol a fost motorul naționalei Spaniei, un rol pe care, la 34 de ani, pivotul lui Toronto Raptors l-a îndeplinit cu brio, înscriind 33 de puncte și reușind 6 recuperări extrem de importante.

Pau Gasol are în față o dublă de excepție: dacă rezultatul semifinalei din 2006 cu Argentina se va repeta în finala de duminică, Spania ar câștiga al doilea său titlu mondial din istorie, iar Gasol ar deveni al doilea baschetbalist din istorie care câștigă în același an titlul în NBA și titlul de campion mondial, recordul aparținându-i în prezent lui Lamar Odom (2010).

Savurez fiecare secundă, fiecare antrenament, fiecare călătorie, fiecare orând pe care îl luăm împreună. Știu cât este de special. Evident, nu este ideal să joci toată vara, fără pauză, să nu ai timp de recuperare, pauză, pregătire, dar merită din plin. Peste 10 ani, când mă voi afla pe o plajă din Spania, nu voi putea să mai ating nicicum acest sentiment„, a declarat Marc Gasol.

Marc Gasol avea 21 de ani când naționala Spaniei cucerea, cu el în teren, primul titlu mondial din istoria sa, tot pe tărâm asiatic, în 2006, în Japonia.

În semifinala a doua, Argetina a oprit naționala Franței, care eliminase în sferturi naționala fără cele mai mari vedete a Statelor Unite. Pumele s-au impus 80-66 (21-18, 18-14, 21-16, 20-18), adjudecându-și fiecare sfert. Veteranul în vârstă de 39 de ani, Luis Scola, de la Shanghai Sharks, a fost principalul marcator al Argentinei, cu 28 de puncte. Argentina și-a construit avantajul în fața Franței fiind neiertătoare de la linia de aruncări libere, cu 17 coșuri din 20 de aruncări (9 din 10 pentru Scola), francezii având 12 ratări din 25 de aruncări libere.

Argentina, campioană la prima ediție a Campionatului Mondial de baschet, din 1950, pe care l-a și găzduit, a mai urcat o singură dată pe podiumul mondial, în 2002, pe treapta a doua.

Publicat: 13 09. 2019, 17:45
Actualizat: 13 09. 2019, 17:46