SCMU Craiova învinge Mornar Bar în Liga Balcanică, scor 75-63. Oltenii se califică de pe locul 2 în faza următoare.

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova aveau asigurat accesul în Main Group înaintea ultimului joc din grupa B a Ligii Balcanice, cu muntenegrenii de la KK Mornar Bar, dar totodată aveau nevoie de victorie pentru a intra cu 8 puncte în faza următoare, și de una la minim 6 puncte diferență pentru a termina pe locul secund. Trupa lui Andjelko Mandic, care a dezamăgit în acest sezon în Liga Națională, unde mai are doar șanse teoretice la play-off, a făcut un meci foarte bun și s-a impus cu 75-63 contra echipei muntenegrene și a terminat cu 3 victorii consecutive grupa B. Primul „cinci” al oltenilor a fost: Micic, Andrei, Boltic, Bureau și Marojevic. Sfertul de debut a fost la discreția gazdelor, care au pus o diferență liniștitoare față de adversari, 24-9. Micic a punctat constant, de afară, de la semidistanță sau pe pătrundere, iar Boltic și Bureau l-au secondat cu succes, în timp ce Andrei a avut procentaj foarte bun la aruncările de 3 puncte. În cel de-al doilea, pe mâna fostului jucător al Mureșului, Jelenic, Mornar a echilibrat disputa, iar la pauză Craiova mai avea doar 7 puncte avans, 38-31.

Repriza secundă avea să-l evidențieze pe cel mai spectaculos jucător din Liga Națională, Travis Bureau. Americanul a asigurat show-ul în Polivalentă și terminat jocul cu 20 de puncte, 8 recuperări, 6 intercepții și 3 assist-uri, dar și cu o accidentare la genunchi cu câteva minute înainte de ultima sirenă. Bosnjak a fost și el destul de activ, în condițiile în care metronomul Bozovic a jucat destul de puțin. SCMU Craiova n-avea să tremure pentru avantajul său, chiar dacă oaspeții s-au apropiat la 10 puncte cu un minut înaintea finalului. S-a terminat 75-63, iar punctele Craiovei au fost marcate de: Bureau (20), Micic (16), Andrei (11), Bosnjak (10), Boltic (9), Șanta (6) și Marojevic (3).

Grupa a fost câștigată de Kozuv, urmată de SCMU Craiova, Mornar Bar și Sigal Priștina, toate cu 12 puncte, departajate de coșaverajul în meciurile directe, iar ultima s-a clasat Vllaznia Shkodra.

Din prima grupă s-au calificat: KK Kumanovo (Macedonia), Rilski Sportist (Bulgaria), KB Peja (Macedonia),  și Sutjeska Niksic (Muntenegru). Câștigătoarele celor două grupe principale vor ajunge direct în Final Four, în timp ce locurile 2 și 3 din fiecare grupă vor disputa un play-off pentru a ajunge în ultima fază a Balkan League.
 

Publicat: 28 01. 2015, 18:25
Actualizat: 28 01. 2015, 18:26