S-au calificat în turul al doilea al Cupei României!** CSM Satu Mare a învins Nova Vita cu 94-40

CSM Satu Mare a obținut joi o nouă victorie în Cupa României la baschet și s-au calificat în turul al doilea. Dacă miercuri în tur au reușit să se impună în fața echipei Nova Vita Târgu Mureș cu scorul de 88-54, joi în retur fetele s-au impus fără probleme cu scorul de 94-40.

A fost un meci de antrenament și de această dată pentru elevele lui Dan Fleșeriu și Cecilia Nastor. Baschetbalistele din Satu Mare au dominat întreaga partidă, chiar dacă sfertul al doilea le-au pierdut cu 17-20. Scorul pe sferturi, primul sfert 16-8, sfertul trei 30-17 și sfertul patru 31-5. În partea a doua a jocului sătmărencele nu le-au mai lăsat pe adversare să se apropie prea mult de coș, acestea marcând doar de șapte ori.

Megan Zullo a reușit să înscrie patru coșuri de câte trei puncte, una din specialitățile ei.  În acest meci toate jucătoarele au reușit să înscrie.

„Astăzi ne-am mișcat puțin mai bine. Nu știu dacă pe fondul jocului mai slab al adversarului sau pentru că au început să se lege mai bine pasele. Cred că mai degrabă varianta a doua. Rezultatul e nerelevant deocamdată, sper să creștem de aici”, a declarat antrenorul CSM, Dan Fleșeriu.

Pentru CSM au înscris Andreea Orosz 17 p, Annemarie Pârău 16 p, Megan Zullo 14 p, Utahya Drye 13 p, Dara Kovacevic 9 p, Shanika Freeman 6 p, Hajnalka Szlimak 5 p Anita Nagy 5 p, Khadijah Whittington 3 p, Rada Giurgiu 2 p, Renata Szmutku 2 p, Diana Moldoveanu 2 p.

Publicat: 13 09. 2012, 18:15
Actualizat: 13 09. 2012, 18:16