Repetiție pentru Eurobasket. România a încheiat la diferență de două posesii un meci-test echilibrat cu Israelul lui Casspi, extrema pe care campioana din NBA o va plăti cu trei milioane de dolari în următorul sezon | GALERIE FOTO

„Vulturii” au jucat, în weekend, două meciuri test împotriva Israelului, la Arena de Baschet, din București. Naționala României a cedat, vineri, la diferență de 10 puncte primul meci (73-83), în timp ce duminică a pierdut la diferență de două posesii (scor 81-85) o partidă în care s-a aflat la conducere în majoritatea timpului, începând cu un sfert de 25-18. Totuși, Israelul a reușit să încline balanța în ultimele cinci minute, preluând dramatic conducerea la capătul unui sfert patru câștigat cu 23-14,

În timp ce „Vulturii” au fost conduși pe teren de campionul României, Vlad Moldoveanu, care nu a evoluat vineri, iar duminică a reușit cele mai multe puncte în meci – 27, în 30 de minute petrecute pe parchet, Israelul a contat pe starul ei în vârstă de 29 de ani, Casspi, care a venit la București la finalul unei luni în care presa americană a anunțat că jucătorul de 2,06 metri a semnat o înțelegere de un an cu Golden State Warriors, campioana din NBA. Salariul negociat de Casspi: trei milioane de dolari.


Foto: Cezara Paraschiv

 Punctele „Vulturilor” în partida de duminică: MOLDOVEANU (27 p, 4×3, 6 rec, 1 pasă), WATSON (18 p, 2×3, 1 rec, 6 pase), BACIU (12 p, 6 rec, 1 pasă, 1 int), PALICIUC (10 p, 4 rec, 1 pasa), MANDACHE (7 p, 2×3, 3 rec, 2 pase), OLAH (3 p, 3 rec, 1 pasă, 1 capac), ORBEANU (2 p, 1 rec, 1 pasă, 1 int), POPA-CALOTĂ‚ (2 p, 2 pase). Au mai evoluat: PETRIȘOR, TUDOR, NICOARĂ‚ (2 rec, 2 pase, 1 int) și NICOLESCU (4 rec, 1 int), potrivit statisticii oficiale a Federației Române de baschet.

Casspi a fost, deloc surprinzător, cel mai bun om al Israelului, reușind 16 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisve, 2 intercepții și 2 capace,  în timp ce Guy Pnini a fost „locotenentul” său, cu 11 puncte marcate – inclusiv două triple.

  • Potrivit programului anunțat de FR Baschet, pentru România urmează un turneu Internațional de pregătire în Grecia – acolo unde vor ,merge și puternicele naționale din Marea Britanie și Ucraina.


Vlad Moldoveanu, principalul marcator al României. Foto: Cezara Paraschiv

„Mă bucur să văd o îmbunătățire în modul în care echipa noastră se concentrează pentru fiecare partidă. Cred că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă am pierdut, iar acesta a fost doar un meci amical. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem. Am întâlnit o super-echipă a Israelului, dar fiecare jucător a fost mobilizat și pregătit de luptă”,
Vlad Moldoveanu, la finalul partidei, pentru site-ul său oficial

 

Publicat: 31 07. 2017, 14:29
Actualizat: 31 07. 2017, 14:47