Rapid București, revelația Ligii Naționale de baschet feminin! Ce meciuri se joacă în semifinale și unde se transmit: „E o provocare serioasă”. SPECIAL

CS Rapid București a reușit una dintre cele mai mari surprize ale sezonului în Liga Națională de baschet feminin, calificându-se în semifinalele competiției după o dublă victorie împotriva campioanei en-titre, CSM Constanța.

Fără să fie nevoie de un al treilea meci, fetele antrenate de Alexandru Olteanu au închis seria cu 2-0, eliminând o echipă formată în majoritate de jucătoare străine și cu aspirații la titlu.

Ce face Rapid în baschetul feminin? Programul meciurilor din semifinale

Primul meci, disputat în Capitală, a fost câștigat de Rapid cu 87-78, iar în returul de la Constanța giuleștencele s-au impus cu 87-76, după ce au condus cea mai mare parte a partidei.

Finalul tensionat, în care gazdele s-au apropiat la un punct, a fost gestionat excelent de echipa bucureșteană. Pe banca Rapidului se află Alex Olteanu, fostul antrenor al echipei CSM Constanța, care a reușit să-și conducă actuala echipă spre semifinale.

Ca o ironie a sorții, jucătoarele care au adus titlul Constanței anul trecut: Annemarie Godri-Părău, Gabriela Mărginean și Zada Williams, au fost cele care au condus Rapidul către victorie în fața fostei lor echipe. Cele trei au însumat nu mai puțin de 71 de puncte în cel de-al doilea meci, confirmând forma excelentă în care se află.

„Suntem extrem de motivate și recunoscătoare să fim în această fază a competiției. Meciul cu CSM Târgoviște va fi, fără îndoială, o provocare serioasă – știm că nu suntem văzute ca favorite, dar asta nu ne-a oprit niciodată să visăm și să muncim pentru fiecare victorie.

Abordăm semifinalele cu aceeași atitudine ca tot sezonul: luăm fiecare meci pas cu pas, cu modestie, dar și cu încredere în forța noastră ca echipă.

Sezonul acesta a fost remarcabil pentru noi. Am crescut împreună, ne-am autodepășit și am construit o chimie incredibilă. Fiecare antrenament e o bătălie – muncim enorm, iar asta se simte și se vede în joc. Totul e posibil când ai lângă tine niște coechipier extraordinare și un staff care respiră baschet. Atmosfera în vestiar e fabuloasă, plină de energie pozitivă, iar acest spirit de echipă ne dă puterea să luptăm până la ultima secundă.

Nu promitem decât că vom da totul. Pentru noi, pentru club, pentru suporterii care ne susțin necondiționat”, a declarat Florina Gabriela Stanici (Diaconu), căpitanul echipei CS Rapid.

„Am încredere în jucătoarele și staff-ul nostru”

„Va fi o serie interesantă în care ambele echipe vor încerca să își impună ritmul de joc și să iși folosească atuurile cât mai bine.

Târgoviște este o echipă puternică ce a reușit să termine sezonul pe primul loc al clasamentului și merită această poziție, principala ei calitate fiind constanța.

Noi plecam cu șansa a doua, dar la fiecare meci ne dorim să jucăm un baschet de calitate și să avem intensitate. Ne propunem în fiecare meci să fim mai buni decât meciul trecut și cred că acesta este un lucru foarte important pentru echipa noastră.

Am încredere în jucătoarele și staff-ul nostru că vom fi pregătiți să facem niște jocuri bune în această semifinală”, a spus și Alexandru Olteanu, antrenor CS Rapid.

În semifinale, Rapid o va întâlni CSM Târgoviște, care a trecut de CS Universitar Brașov în sferturi.

Echipa feminină de baschet a CS Rapid București a câștigat ultima dată campionatul național în sezonul 1977–1978. În total, Rapid București a obținut nouă titluri de campioană națională.

În sezonul 2024-2025 al Ligii Naționale de Baschet Feminin, echipele calificate în semifinale sunt: CSM Târgoviște, CS Rapid București, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FCC UAV Arad.

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a avut un parcurs remarcabil, câștigând Cupa României pentru a noua oară, după ce a învins CSM Târgoviște cu 64-43 în finala desfășurată pe 2 martie 2025.

FCC Baschet UAV Arad a demonstrat o formă solidă în sezonul actual, ocupând locul al treilea în clasamentul Ligii Naționale, cu 10 victorii și 4 înfrângeri. Echipa a avut o medie de 79,6 puncte pe meci și un procentaj de 53,1% la aruncările de două puncte.

Care e programul?

CSM Târgoviște, deși învinsă în finala Cupei României de către Sepsi SIC, a demonstrat o revenire puternică în campionat, reușind să ajungă în semifinalele Ligii Naționale.

Cele patru echipe vor juca în semifinale astfel:

  • 5 aprilie, ora 19.00 CSM Târgoviște – CS Rapid București
  • 5 aprilie, ora 19.00 Sepsi SIC Sfântu Gheorghe- FCC UAV Arad

Semifinalele se vor disputa în sistemul cel mai bun din trei meciuri, programate pentru 5 aprilie, 9 aprilie și dacă va fi necesar, 12 aprilie 2025.

 

Publicat: 04 04. 2025, 08:00