Pe drumul cel bun!** Lakers a câștigat aseară al treilea meci la rând

Los Angeles Lakers a câștigat în această dimineață, scor 111-106, meciul cu New Orleans Hornets, al treilea la rând pentru echipa californiană.

Bryant, cheia rezolvării problemelor lui Lakers

După ce au învins în meciurile cu Utah Jazz și Oklahoma City Thunder, Lakers erau condamnați la victorie în partida din această dimineață cu New Orleans Hornets, în care s-au impus cu 111-106. Era ultimul meci pe teren propriu pentru Lakers în următoarele două săptămâni, echipa lui Kobe și Howard (foto) urmând să evolueze în următoarele șapte partide în deplasare. Iar cum Lakers a pierdut ultimele șapte meciuri „afară”, ultimul câștigat venind pe 23 decembrie 2012 cu Golden State Warriors, victoria cu Hornets era extrem de importantă în economia acestui sezon. Însă californienii par a fi găsit soluția pentru a obține victorii. Cel puțin deocamdată, Kobe Bryant nu mai este jucătorul care orchestrează ofensiva lui Lakers și aruncă din orice poziție. Chiar înainte de meciul cu Jazz, după o serie de patru înfrângeri la rând, cei de la Lakers au avut o ședință. Iar Bryant a convenit să își sacrifice, pentru moment, obiectivele personale și să devină un jucător de echipă. Astfel, în ultimele trei jocuri, Kobe a oferit colegilor 39 de pase decisive (dintre care 11 aseară), o creștere semnificativă față de cele 34 reușite în cele opt partide precedente. Mai mult, numărul 24 al celor de la Lakers a marcat 14 puncte, cu 14,7 mai puține decât media sa de puncte pe meci în acest sezon! Totodată, când Bryant a încercat mai puțin de 19 aruncări, Lakers a câștigat 14 din cele 17 meciuri, o diferență uriașă față de cele 6 victorii din cele 28 de meciuri în care Kobe a încercat mai mult de 19 aruncări. Aseară, greul în ofensivă a fost dus de Dwight Howard (24 de puncte) și Earl Clark (20 de puncte, 12 recuperări). Pentru Lakers urmează o serie dificilă de meciuri în deplasare care va începe chiar în această noapte, la Phoenix. Urmează meciuri facile cu Minnesota Timberwolves, Detroit Pistons, însă apoi Lakers trebuie să câștige contra celor de la Brooklyn Nets, Boston Celtics, Charlotte Bobcats și Miami Heat!

Aldridge i-a învins din nou pe Mavs în ultima secundă

Cu aproape 20 de minute rămase de joc în meciul dintre Portland Trail Blazers și Dallas Mavericks, oaspeții conduceau cu 69-48. O diferență care părea mai mult decât suficientă, având în vedere că la Dallas a revenit și Dirk Nowitzki, iar texanii câștigaseră șase din ultimele opt meciuri! Însă gazdele au avut alt scenariu în minte. Conduși de LaMarcus Aldridge (29 de puncte, 13 recuperări), cei de la Blazers au revenit și chiar au preluat conducerea (90-88) cu patru minute rămase de jucat. Însă Mavericks a egalat (104-104), iar cu 1,5 secunde înainte de finalul meciului, partida părea că va merge în prelungiri. Nu a fost cazul. Deși schema celor de la Blazers, în care mingea trebuia să ajungă la Batum, nu a reușit să fie pusă în aplicare, Aldridge (foto dreapta) a fost omul potrivit la locul potrivit și a adus victoria chiar în ultima secundă a meciului, la fel ca și în sezonul trecut împotriva celor de la Mavericks. „Pur și simplu am fost liber și am reușit să înscriu. E vorba și de puțin noroc”, a recunoscut Aldridge după meci. La Blazers, J.J. Hickson (26 de puncte, 15 recuperări) a reușit cel de-al 25-lea double-double al sezonului, doar David Lee (Warriors) și Zach Randolph (Grizzlies) având mai multe astfel de reușite. Cele 26 de puncte ale lui Dirk Nowitzki au fost insuficiente pentru ca Mavericks să evite eșecul. Blazers (23-22) continuă să fie pe 9 în Vest, la două victorii de locul opt, Houston Rockets, în timp ce Mavericks (19-26) sunt pe 11, cu șanse minime la play-off.

Absențele lui Warriors nu au contat

Fără Stephen Curry, Andrew Bogut, Harrison Barnes și Carl Landry, accidentați, toți jucători importanți în angrenajul lui Warriors, echipa californiană a reușit să câștige aseară, scor 108-95, pe terenul lui Cleveland Cavaliers. În total, cei de la Warriors nu au putut conta pe aportul unor jucători care aveau o medie de 49,1 puncte pe meci și 19,5 recuperări pe meci. Dar Klay Thompson a reușit cel mai bun meci din carieră, marcând 32 de puncte în victoria de aseară, iar David Lee (20 de puncte, 13 recuperări) și Jarrett Jack (26 de puncte, 12 pase decisive) au reușit să îi domine pe „cavaleri”, chiar pe terenul acestora. Deși venea după cea mai bună săptămână din carieră, în care marcase 35,7 puncte pe meci, Kyrie Irving, conducătorul de joc al celor de la Cavaliers, nu a marcat decât 14 puncte. „Nu m-am concentrat prea bine la acest meci, fiindcă am fost bolnav. Nu am nicio scuză, dar mă simt foarte prost”, a spus Irving, după cea de-a 33-a înfrângere din 46 de meciuri a lui Cavaliers. Golden State Warriors (28-17) continuă să fie pe 5 în Vest, la doar un succes de Memphis Grizzlies. Într-un alt meci disputat aseară, Milwaukee Bucks a câștigat cu 117-90 pe terenul lui Detroit Pistons.

Publicat: 30 01. 2013, 08:46
Actualizat: 30 01. 2013, 08:50