Manifestări contra războiului din Ucraina şi la partida de baschet SCMU Craiova – CSM Oradea! Ce cântec a fost intonat înainte de meci

La Craiova au continuat, în cadrul evenimentelor sportive, manifestările de condamnare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi de susţinere a poporului vecin. La meciul de baschet dintre SCM Universitatea Craiova – CSM CSU Oradea, din Liga Naţională Masculină de Baschet, jucătorii şi antrenorii celor două echipe au purtat înainte de meci tricouri pe care scria „Peace” şi „No war”.

Cele două loturi au fost prezentate alternativ, câte un jucător de fiecare parte, iar cu toţii s-au postat unul lângă altul, alcătuind un şir pe toată diagonala terenului de joc. Jucătorii au fost încadraţi, pe tot perimetrul terenului, de copii de la academiile locale de baschet, iar pe parchet, în cercul de la centrul terenului, a fost scris mesajul „No war”.

A fost interpretată live piesa „Să fie pace în lume!”. 

Înainte de a fi intonat imnul României, aşa cum se obişnuieşte la toate meciurile din LNMB, un solist de folk oltean, Călin Băluţoiu, profesor de istorie, a interpretat live piesa evreiască consacrată în România de Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra – „Să fie pace în lume!”.

„Europa trece prin momente grele și trebuie să dăm dovadă de unitate. Sportul unește oameni, războiul distruge vieți! În aceste momente grele, împreună împotriva războiului, împotriva unei orori pe care nu ne-am fi imaginat-o ca fiind posibilă. Este greu și este de neimaginat ca în Europa anului 2022, să moară oameni într-un război crunt. Vom juca cu gândul la oamenii care suferă de pe urma acestei orori” a fost mesajul celor de la SCM Universitatea Craiova.

Mesaje anti-război şi pe „Ion Oblemenco”

Tot la Craiova, dar lângă Sala Polivalentă, pe stadionul „Ion Oblemenco”, la meciul  din Liga I, Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște, programat tot în acest week-end, cei 22 de titulari au afişat la începutul partidei un mesaj împotriva războiului şi de susţinere pentru ţara vecină, care trece prin momente tragice. Mesajul a fost bilingv, „No war!/Ne voine!” (Nu războiului!), fiind afişat pe un fundal galben-albastru, culorile steagului Ucrainei. De asemenea, Peluza Nord Craiova, galeria Universităţii Craiova, a afişat mesaje împotriva războiului şi împotriva lui Vladimir Putin: „F.ck war! F.ck Putin!”

Publicat: 27 02. 2022, 19:12