Macedonia, surpriza** Europenelor de baschet din Lituania

Campionatul European de baschet din Lituania a ajuns în faza a doua a competiției, unde s-au calificat 12 din cele 24 de reprezentative care au fost prezente la start. Surprizele nu lipsesc de la această ediție, cea mai mare fiind probabil necalificarea Croației, eliminată din lupta pentru medalii încă după prima fază a grupelor. În dauna ex-iugoslavilor au mers mai departe reprezentative precum Finlanda și Macedonia. Dacă echipa Croației a furnizat supriza neplăcută, în schimb, Macedonia reprezintă reversul medaliei, fiind una din cele trei reprezentative care s-au calificat cu maxim de puncte în faza a doua a competiției, alături de Franța și Rusia, deci cu șanse reale de a prinde sferturile de finală. În grupă, Macedonia a învins atât Croația, cu 78-76, cât și Grecia, o altă forță a Europei în baschet, scor 72-58.

Ar mai trebui remarcat faptul că o altă echipă mare a părăsit deja competiția, este vorba despre Italia, însă squadra azzura a făcut parte și dintr-o grupă redutabilă, cu Franța, Serbia sau Germania.

În faza a doua a competiției grupele arată astfel, cu mențiunea că fiecare echipă are deja două meciuri disputate, jocurile directe din prima fază fiind luate în considerare:
Grupa E: 1. Franța 4p, 2. Serbia 3p, 3. Spania 3p, 4. Turcia 3p, 5. Lituania 3p, 6. Germania 2p
Grupa F: 1. Macedonia 4p, 2. Rusia 4p, 3. Slovenia 3p, 4. Grecia 3p, 5. Georgia 2p, 6. Finlanda 2p.

Primele patru echipe din fiecare grupă se califică în sferturi. Jocurile din faza a doua debutează mâine.

Publicat: 06 09. 2011, 14:32
Actualizat: 06 09. 2011, 15:26