„Leii”, regii junglei!** CSM Oradea – BC Mureș 86-73

Orădenii se mențin cu piciorul pe accelerație în cursa spre
play-off. După eșecul neașteptat de la Târgu-Jiu din etapa trecută,
băieții lui Cristian Achim au dat lovitura în fața ocupentei
locului patru, BC Mureș. Nu e prima dată când o aspirantă la titlu
se împiedică la Oradea, în tur, Steaua Turabo a plecat învinsă din
Arena „Toni Alexe”.

Debutul meciului a stat sub semnul echilibrului, înregistrându-se
egalitate la 2-2, 4-4 și 7-7. Târg-mureșenii au rupt ușor ritmul și
s-au desprins 9-12, dar Mike Schachtner a scuturat plasa coșului de
la distanță pentru 12-12 și gazdele au preluat înițiativa, același
Schachtner înscriind de trei în minutul nouă pentru 19-15, cea mai
mare difrență înregistrată până atunci. Lewis și Dumitru au strâns
scorul, 19-18, dar Mitchell a închis primul sfert din spatele
semicercului, 22-18.

La reluare, orădenii au continuat să numere din trei în trei, și,
cu două noi astfel de reușite, ale lui Mitchell și Schachtner, au
reușit un parțial de 14-2, conducând în minutul 14 cu 36-20. Deri
Csaba a cerut time-out, dar echipa sa a fost tot spectatoare la
show-ul oferit de formația gazdă, astfel că în minutul 19 tabela
indica 49-30! Cooley și Lăpuște au redus puțin din handicap de la
linia de pedeapsă, la pauza mare fiind 49-33.

„Tigrii” și-au arătat colții în primele minute ale sfertului trei
și s-au apropiat la 59-53, dar Schachtner a lovit din nou cu sânge
rece de la distanță, 62-53, și BC Mureș a intrat în faliment, după
o jumătate de oră de joc CSM Oradea aflându-se la 12 lungimi în
față, 65-53.

Liviu Dumitru a inaugurat ultimul sfert cu un coș de trei, 62-56,
Lewis și-a trecut și el în cont încă cinci puncte și în minutul 32
partida părea relansată, 67-62. Gazdele au încins însă o sârbă,
Maric, Mandic și Topchov combinând pentru un run de 10-0 al trupei
lui Achim, care s-a dus la 77-62. CSM a controlat finalul jocului
și nu a mai avut emoții, impunându-se 86-73.

Marcatori

CSM Oradea: Maric 21, Mitchell 18, Schachtner 14, Mandic 10,
Topchov 8, Lazăr 8, Pașca 6, Pascu 1.
BC Mureș: Lăpuște 18, Mladenovic 17, Lewis 13, Forte 9, Căpușan 6,
Cooley 5, Dumitru 5.

Rezultate Etapa XXVI

CSM Oradea – BC Mureș 86-73
CSU Atlassib – CS Otopeni 75-66
BCM U Pitești – CSM București 78-68
SCM Craiova – Gaz Metan Mediaș 69-92
„U” Mobitelco – BC Timișoara 97-52
CSU Asesoft – Energia Rovinari 89-68
Steaua Turabo – Poli Iași 105 – 60
BC Miercurea Ciuc – CSU Brașov 102-58

Publicat: 16 03. 2011, 23:47
Actualizat: 17 03. 2011, 02:40