Hardy: Din mahalalele Middletown la Giurgiu!** Povestea baschetbalistului ucis la Giurgiu

Hardy Chauncey, conducător de joc, a ajuns la Giurgiu înaintea sezonului competițional, alături de alți doi americani, Levar Seals (28 de ani) și Justin Eller (24 de ani). Conform unor declarații mai vechi ale jucătorului, el s-a apucat de baschet pentru a scăpa de necazuri. A plecat din mahalalele unui orășel din Connecticut, dar a sfârșit în România.
„A fost cel mai bun om al lor. A marcat 22 de puncte, a avut foarte multe pase decisive și o serie de recuperări. Practic, este artizanul meciului cu noi”, a fost declarația antrenorului de la Dinamo, Vali Pogonaru, la câteva ore după ce sportivul a decedat.

Hardy Chauncey s-a născut în Middletown (Connecticut) și avea două surori, Onnalisa și Jada Kindsey. Oficialii de la Giurgiu spun că americanul trimitea o parte din banii câștigați familiei. El a evoluat pentru Universitatea Sacred Heart, unde a și fost arestat în 2006 din cauza unui incident. Sportivul era fan Atlanta Hawks și Dallas Cowboys, iar model îl avea pe baschetbalistul Mike Bibby, care evoluează la Miami Heat. Chauncey a absolvit Liceul „Xavier”, unde a și jucat în echipa de baschet. Adora să se uite la filmul său preferat, „American Gangster”. „Era sociabil”, spune despre Chauncey fostul coechipier, Levar Seals.

Articol scris de: Bogdan Stănescu

Publicat: 11 10. 2011, 03:00
Actualizat: 11 10. 2011, 03:00