Grupă infernală pentru U BT Cluj în EuroCup în ediția 2023/24! Vom avea meci cu finalista competiției

Echipa de baschet masculin U BT Cluj a fost distribuită în Grupa B, urmând să se dueleze cu deținătoarea trofeului, Dreamland Gran Canaria.

Grupă infernală pentru U BT Cluj în EuroCuo – ediția 2023/24! Vom avea meci cu finalista competiției

Adversari ai U-BT Cluj-Napoca vor fi, între altele, finalista EuroCup 2023, campioana Germaniei și Muntenegrului, respectiv finalista ligii din Polonia.

Iată componența celor două grupe:

  • Grupa A – Hapoel Tel-Aviv, Joventut Badalona, Cedevita Olimpija Ljubljana, Paris Basketball, Umana Reyer Venezia, Wolves Vilnius, Besiktas Istanbul, Veolia Hamburg, Prometey Slobozhanske, London Lions
  • Grupa B – Dreamland Gtan Canaria, Buducnost Podgorica, ratiopharm Ulm, Bourg en Bresse, Turk Telekom Ankara, Lietkabelis Panevezys, Aris Salonic, Energia Trento, Slask Wroclaw, U-BT Cluj-Napoca

Organizatorii au anunţat faptul că BKT Tires devine sponsorul principal al EuroCup, drept urmare, competiţia se va numi BKT Tires Eurocup.

„Evident, încă nu ştim loturile echipelor sau ce achiziţii vor face adversarele. Pe de altă parte, vom întâlni nume importante, care au tradiţie şi experienţă în competiţiile europene. Vom juca cu echipa care a câştigat EuroCup în sezonul precedent, dar şi cu finalista (Turk Telekom Ankara, n. red.).
Ambele vor fi extrem de puternice.

Cu siguranţă suporterii noştri trebuie să se aştepte la un baschet de calitate în cel puţin 9 dintre meciurile de acasă, sperăm noi şi mai multe

Îi aşteptăm pe fani alături de noi şi ne dorim să facem o performanţă mai bună decât anul trecut”, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.

Începând cu noul sezon, doar primele șase clasate din fiecare grupă vor avansa în faza următoare a competiţiei, în loc de opt. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar celelalte patru vor susţine baraje pentru sferturi, încrucişat.

Meciurile din fazele eliminatorii vor avea loc în manşă unică, dar semifinalele şi finala se vor disputa după sistemul cel mai bun din trei partide.

Publicat: 08 07. 2023, 16:21