Glorie și bani în Qatar. România va participa în premieră la All Stars-ul baschetului 3×3, la Doha

România va fi reprezentată în premieră la All Stars-ul baschetului 3×3 (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball), care va avea loc vineri, 12 decembrie, la Doha, în Qatar. Cei mai buni jucători de baschet 3×3 din lume se vor lupta pentru premii în valoare totală de 120.000 de dolari!
 
Echipa Bucureștiului, singura echipă din lume care a participat la toate cele trei finale ale circuitului mondial FIBA 3×3 World Tour, va fi condusă la Doha de Angel Santana, campion european cu naționala de 3×3 a României, și cel mai bine clasat jucător european în FIBA 3×3 World Rankings. Acesta îi va avea alături pe Iulian Corneanu și Cristian Crăciun, coechipierii săi de la Știința București, lotul fiind completat de un jucător spaniol, Alejandro Machin.

Reprezentanta Capitalei, locul patru la turneul final al circuitului mondial de baschet 3×3, nu s-a putut prezenta în formula clasică. Bogdan Popescu, Cătălin Vlaicu și Vasile Ștefan, care au contribuit și la cucerirea medaliilor de aur la Europene, sunt angrenați în Liga Națională de Baschet alături de echipele lor de club și nu vor juca la Doha. 

FIBA 3×3 All Stars reunește în Qatar șase echipe: câștigătoarea circuitului mondial, echipele celor mai bine clasați jucători din Europa, America și restul lumii, echipa celui mai bine clasat jucător din lume la categoria sub 18 ani, precum și o reprezentantă a gazdelor.

Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 120.000 de dolari. Fiecare echipă va primi din start 10.000 de dolari pentru participarea la acest regal al baschetului 3×3, iar câștigătoarea va fi recompensată cu un cec în valoare de 25.000 de dolari. 

România este una dintre cele mai bine cotate țări din lume în baschetul 3×3, în urma celor 10 sezoane consecutive ale popularei competiții interne Sport Arena Streetball, precum și a organizării, în ultimii trei ani a celui mai puternic turneu internațional din sud-estul Europei, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

În anul 2014, pe lângă titlul european și locul patru la finala circuitului mondial, românii au atins faza sferturilor de finală la Campionatele Mondiale de la Moscova și au obținut locul doi la Mastersul FIBA de la Praga, în competițiile masculine, în timp ce fetele au atins faza sferturilor de finală atât la Mondiale cât și la Europene.

Publicat: 09 12. 2014, 13:21
Actualizat: 09 12. 2014, 13:22