EuroBasket 2015, grupa României: Franța s-a impus la Timișoara în duelul cu Ucraina

  • Prima zi de la Campionatul European de Baschet feminin s-a încheiat joi în Sala „Constantin Jude” din Timișoara cu duelul dintre Franța și Ucraina. Reprezentantele „cocoșului galic” s-au impus clar cu 79-55 după o primă jumătate mai strânsă, în care esticele au reușit să facă față favoritei.
  • În prima partidă de la Timișoara, Muntenegru a trecut de Cehia cu 71-52.
  • România, Franța, Ucraina, Muntenegru și Cehia fac parte din Grupa A.
  • Polonia, Grecia, Turcia, Italia și Belarus fac parte din Grupa B.

Nici jocul 2 de la EuroBasket nu s-a bucurat de un public numeros în arena bănățeană. Susținute mai puternic, franțuzoaicele s-au lovit în primul sfert de o trupă ambițioasă a Ucrainei. Sfertul 2 a început de la 21-20 pentru jucătoarele în galben, dar s-a încheiat cu +2 pentru „tricolore”. 35-33 pentru Franța fiind scorul pauzei. Naționala Hexagonului nu a mai avut probleme în ultimele două sferturi, câștigate lejer cu 24-12, respectiv 20-10, și și-a acontat astfel primul succes în cadrul Grupei A, din care mai face și România.

Cea mai bună marcatoare a câștigătoarelor a fost Sandrine Gruda, cu 18 puncte. Ucraina a dat coșghetera jocului prin Alina Iagupova, 19 puncte.

Ana-Maria Câta-Chițiga, jucătoarea cu origini române a Franței, nu a evoluat ieri.

Astăzi, competiția continuă la Sala „Constantin Jude” cu partida dintre Cehia și Ucraina (ora 18.00), în timp ce România debutează în competiție în aceeași arenă, de la ora 20.30 împotriva Muntenegrului.

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

 

Publicat: 12 06. 2015, 17:19
Actualizat: 12 06. 2015, 17:24