Dragan Petricevic va demisiona din funcția de antrenor al echipei de baschet BC Timișoara

Tehnicianul Dragan Petricevic va demisiona, luni, din funcția de antrenor principal al echipei de baschet masculin BC Timișoara, deoarece este nemulțumit de faptul că jucătorii sunt neplătiți, iar clubul are probleme financiare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În acest moment mă pregătesc să merg la club cu intenția de a-mi înainta demisia. Motivul este evident, în primul rând ca un antrenor nu pot să îi ajut pe jucătorii mei care nu sunt plătiți cu lunile, la fel și oamenii din staf care au venit să lucreze cu mine. Au și ei familii, nu sunt plătiți nici ei. Există o totală lipsă de reacție din partea autorităților și eu personal consider că e o abordare total greșită pentru că e vorba de un bun al Timișoarei. Este un moment în care consider că trebuie să reacționez, mai ales că nu se poate face performanță, după câștigarea Cupei României de anul trecut„, a declarat Petricevic pentru corespondentul MEDIAFAX.

Antrenorul BC Timișoara a ținut să sublinieze că decizia sa are o conotație pur sportivă. „Decizia mea are o conotație pur sportivă, a unui om care a făcut ceva pentru Timișoara, dar a și primit enorm de multă dragoste și respect de la iubitorii de sport. Nu voi putea uita și vreau să se știe că plecarea mea are o conotație pur sportivă. Eu vreau să îmi protejez echipa, clubul și performanța sportivă pe care noi am făcut-o„, a spus Petricevic.

Întrebat ce va face pe viitor, Dragan Petricevic a declarat că este liber de contract și că va continua să antreneze: „Sunt antrenor, asta e meseria mea, cu siguranță nu voi deveni proprietar de magazin. În acest moment eu sunt un antrenor independent, liber de contract. Eu oferte am avut și în vară și chiar înainte să se întâmple ce s-a întâmplat la noi. Nici nu mi-a trecut prin gând să le dau curs. Dar se pare că nu se poate. Dacă nu se dorește să se facă ceva pentru echipă, e mai corect să ni se spună„.

Echipa de baschet a municipiului Timișoara, BC Timișoara are în prezent probleme financiare, după ce Curtea de Conturi a arătat într-un raport că asocierile dintre Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiț și BC Timișoara în vederea finanțării sunt ilegale. Raportul a fost contestat, însă până la o decizie finală, cele două instituții nu mai pot finanța această echipă. Acesta este motivul pentru care mai mulți jucători de la BC Timișoara au fost puși pe liber.

Mediafax

Publicat: 12 10. 2015, 12:00
Actualizat: 12 10. 2015, 12:01