De 3x victorie!** Campioana a făcut instrucție cu Sportul: 104-57!

Viitoarea reprezentantă a României în EuroLigă s-a descătușat cu Sportul la trei zile de la meciul dramatic cu CSU Alba Iulia. Târgoviștea s-a impus la scor în Arena Baschetului, la capătul unei partide fără istoric. CSM-ul pregătit de Dikeoulakos și Nini a turat motoarele la capacitate maximă doar în primele 20 de minute, răstimp în care a marcat… 65 de puncte! La adăpostul unui avantaj mai mult decât confortabil, Municipal a făcut și spectacol, după odihnă. Super-echipa de la Târgoviște a trecut din nou pragul celor 100 de puncte într-un meci oficial și e cu gândul la meciul cu Satu Mare, de peste zece zile. Până atunci, urmează un nou antrenament cu public, duminică seară, în Polivalenta târgovișteană, cu Craiova. Campioanele au sărbătorit în mall Băneasa succesul cu Sportul, la o sesiune de shopping!

„Am arătat ca o echipă. Ne-am mobilizat și am făcut un meci bun, în special în faza ofensivă” – Gabriela Mărginean, CSM Târgoviște

Marcatoare:
București: Knezevic 5, Scarlat 3, Erak 6, Demirovic 7, Hoskins 23, Ardeleanu 13
Antrenor: P. Vasic
Târgoviște: Babkina 12, Diaconu 7, Nnamaka 6, Matic 13, Tikhonenko 7, Robbins 20, Huțanu 6, Novosel 8, Mărginean 25
Antrenori: G. Dikeoulakos, Fl. Nini

Publicat: 11 10. 2012, 22:39
Actualizat: 11 10. 2012, 22:40