CSU Ploiești și-a luat revanșa în fața lui „U” Mobitelco

Minunea lui ”U” Mobitelco nu a ținut mai mult de o zi, iar formația clujeană a fost pusă la zid de către CSU Ploiești în al doilea meci al finalei, 85-66 (24-9, 23-23, 20-18, 18-16). Următoarele două meciuri se dispută la Cluj, în 23 și 24 mai. Se joacă după sistemul patru din șapte.

Injectați cu o doză de nervi după eșecul de duminică, campionii în exercițiu au început în viteza a cincea al doilea meci al finalei și și-au băgat rapid adversarii în moarte clinică. Arvjdas Cepulis a galopat pur și simplu pe teren și a dat recital de coșuri, în timp ce oaspeții au părut simple jaloane prezenta la antrenamentul unei echipe mari. Avantajul lui CSU a crescut precum vrejul de fasole, (3-0 min. 1, 14-9 min. 5), iar alb-negrii,  hipnotizați parcă de avântul gazdelor, au uitat ce trebuie să facă cu mingea, nereușind să  să mai înscrie măcar o dată până la prima pauză (24-9). După trei minute în care ambele echipe s-au întrecut în ratări, tabela rămânând blocată la scorul primului sfert, Seals a scos-o pe ”U” din faliment cu un coș de două, dar reușita americanului nu a făcut decât să-i impulsioneze pe alb-albaștrii, care au pornit din nou tăvălugul. Obradovic și Angelo au fructificat orice ocazie și au încins inelele, în timp ce clujenii, cu Buckman și Cuic de nerecunoscut, au „respirat” doar prin reușitele lui Krstanovic. Diferența s-a menținut constant la peste 10 puncte, iar la intrarea la cabine, scor 47-32,  soarta meciului părea a fi deja tranșată. La reluare, ”U” Mobitelco a avut câteva zvâcniri de orgoliu. Krstanovic și-a confirmat evoluția de excepție, dar slam-urile gigantului Griffith și execuțiile de ceasornicar din spatele semicercului ale lui Cepulis le-au stricat clujenilor orice tentativă de a reveni periculos în joc (52-36 min. 22, 60-40 min. 25, 67-50 min. 30). În ultimul sfert, nimic nou sub panou. Ploieștenii și-au continuat marșul triumfal, iar De’Angelo și Szijarto și-au făcut și ei norma de puncte. De cealaltă parte, echipa universitară a despus definitiv armele și a dat impresia că numără secundele până la terminarea coșmarului. Ultimul fluier al arbitrului a consemnat o victorie bine meritată a lui CSU Ploiești, 85-66, dar și faptul că finala 2008 a Diviziei A e în fierbere la foc mare. ”Am fost noi prea  relaxați, după victoria din primul meci. Azi ei au fost mai buni, dar îi așteptăm la Cluj să le arătăm adevărata față a lui ”U”. Nu știu dacă finala va avea 7 meciuri, noi am vrea să câștigăm mai repede” a declarat Mihai Silvășan, căpitanul lui ”U” Mobitelco. ”De data asta am venit cu lecția învățată și am reușit să ne facem jocul. Cred că va fi o finală lungă, dar până la urmă tot CSU va fi campioană” a replicat jucătorul Ploieștenilor, Adrian Blidaru.

”U” Mobitelco: Krstanovic 32, Seals 10, Buckman 10, Silvășan 4, Lăpuște 4, Cuic 3, Medvedj 3,  Mocanu , Popa.. Antrenor: Tab Baldwin.

CSU Asesoft: Cepulis 25, Griffith 15, Obradovic 13, Alexander 12, Szijarto 9, Blidaru 6, Elliot 4, Căruțașu 3. Antrenor: Vladimir Arnautovic.

Arbitrii: Marius Udrică, Marius Ciulin, Laurențiu Grigoraș
Locație: Sala Sporturilor "Olimpia", Ploiești
Spectatori: 1500

Publicat: 20 05. 2008, 08:12