CSU Asesoft a pierdut cu Partizan Belgrad, dar are calificarea în „buzunar” la jumătatea parcursului în Grupa E a Eurocup

CSU Asesoft a fost învinsă, miercuri seara, cu 76-69 de Partizan Belgrad, în cadrul etapei a 5-a a Eurocup, a doua competiție europeană ca valoare.

Campioana României a fost la un pas să dea o nouă lovitură în EuroCup, după ce în primele patru jocuri obținuse deja trei victorii. Miercuri seara, Asesoft a jucat în capitala Serbiei, cu Partizan, într-o partidă care i-ar fi putut asigura, în mare măsură, calificarea între cele mai bune 32 de formații ale competiției. Prahovenii au fost nevoiți să alerge după egalare în prima jumătate, pe care au încheiat-o cu un deficit de 5 puncte (38-43), însă au reușit acest lucru în sfertul trei, scor 48-48.

De altfel, imediat după pauza mare, Asesoft a prins și cea mai bună perioadă de joc, cele 10 minute din sfertul trei fiind câștigate cu 20-11. Înaintea ultimelor 10 minute, CSU avea un avantaj de patru puncte (58-54), dar și ascendentul moral, fiind echipa care a venit din urmă. Gazdele au revenit însă la comanda jocului, au preluat conducerea în minutul 34 (61-60) și nu au mai cedat-o până la final.

  • Rezultate Grupa E – Eurocup
  • Partizan NIS – CSU Asesoft 76-69
  • Banvit Bandirma – Krasny Oktyabr 90-75
  • Hapoel Ierusalim – Lietuvos Rytas 70-81

CSU Asesoft a scăpat, astfel, o victorie printre degete, care ar fi putut cântări greu în economia calificării. Chiar și cu această înfrângere, ploieștenii au rămas într-o poziție favorabilă în Grupa E. Săptămâna viitoare, pe 19 noiembrie, campioana României va juca pe teren propriu cu Krasny Oktyabr Volgograd. În ultimele cinci partide, elevii lui Arnautovic ar mai avea nevoie, teoretic, de două victorii pentru a se califica în faza următoare a Eurocup.

Brown și Lee au înscris câte 13 puncte în Belgrad. Pentru CSU ua mai punctat: Labovic – 10, Flowers – 10, Mohammed – 7, Runkauskas – 6, Cooper, Hayes – câte 5 puncte.

Publicat: 13 11. 2014, 11:44
Actualizat: 13 11. 2014, 12:19