Clujenii vor să sară

Sala Sporturilor din Cluj va găzdui duminică, 13 aprilie, cea de-a 15-a ediție a Cupei Rehau la streetball, competiție dedicată amatorilor de baschet. În timp ce ”U” Mobitelco se antrenează de zor pentru primul tur al play-off-ului contra medieșenilor de la Gaz Metan, controlul sub panoul din ”Horia Demian” va fi preluat de câteva sute de clujeni, care vor să se simtă măcar pentru o zi ca Silvășan, Seals sau Krstanovic. Până acum, an de an,  fiecare ediție a cupei a fost un succes, reunind aproximativ 468 de participanți în teren și peste 1500 de curioși în tribune.

Organizatorii estimează că în 2008 va fi bătut atît recordul de echipe înscrise, 117 în 2004, cât și cel de audiență, mai ales că vor să-l „convoace” pe Levar Seals pentru concursul de slam-dunk, iar premiile pentru câștigători se ridică la suma de 4000 de euro.

„Este un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de baschet, care are ca scop stimularea activităților sportive de nivel neprofesionist. Meciurile se vor desfășura pe muzică și în pauze se vor organiza numeroase tombole pentru public. Principalul punct de atracție va fi și anul acesta concursul de slam dunk. Știm că echipa se pregătește pentru play-off, dar sperăm să-l avem alături de noi și pe LeVar Seals” a declarat Adrian Cacoveanu, inițiatorul competiției. Echipele vor fi formate din 3 jucători și o rezervă, iar meciurile se vor desfășura la un singur panou. Înscrierile se fac în perioada 9-11 aprilie pe strada Horea 5 din Cluj-Napoca.

„Streetball-ul se bucură de popularitate în întreaga lume și nu surprinde pe nimeni că a devenit tradiție la Cluj, un oraș care respiră baschet” – Ciprian Kollos, președintele Asociației Sportive AC&C Basketball.

Roxana PRICHICI

Publicat: 08 04. 2008, 16:55