Ce umilință pentru naționala de baschet a României! Spania, victorie la scor în preliminariile Campionatului European

Naționala de baschet feminin a României a fost spulberată de Spania, scor 32-75, în penultimul meci din grupa C de calificare la Campionatul European din 2023.

România – Spania 32-75, în preliminariile Campionatului European de baschet feminin

România are parte de preliminarii de coșmar! Rezultatele echipei noastre au lăsat mult de dorit, iar joi a venit și înfrângerea clară în fața Spaniei, chiar pe teren propriu, scor 32-75.

La Sfântu Gheorghe, principala marcatoare tricoloră a fost Podar 13 puncte, iar pentru Spania s-a remarcat Salvadores 14.

Lider neînvins al grupei, cu 10 puncte, Spania este calificată la turneul final.

Spania este multiplă medaliată în marile competiţii, având patru titluri europene în palmares şi finale jucate la Jocurile Olimpice şi Cupa Mondială.

România, pe ultimul loc în preliminariile pentru Euro

România, aflată pe ultimul loc în grupă, cu 6 puncte şi fără vreo şansă la calificare, va juca ultimul meci cu Ungaria (locul 2), sâmbătă, în deplasare, scrie news.ro.

Anterior, rezultatele obţinute de România în grupa C sunt: 65-59 şi 58-68 cu Islanda, 52-107 cu Spania şi 40-99 cu Ungaria.

Din cele 10 grupe preliminare se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2023 prima clasată în fiecare grupă, plus alte patru echipe de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.

La turneul final al CE2023 sunt calificate direct gazdele competiţiei, Israel şi Slovenia.

Publicat: 09 02. 2023, 23:07