Ard de nerăbdare!

"U" a înregistrat a șaptea victorie consecutivă și e din nou lider în Divizia A, cel puțin până la meciul de astăzi dintre CS Otopeni și Gaz Metan Mediaș. Clujenii au vrut să le transmită un mesaj clar "gaziștilor" înaintea derby-ului de la Mediaș, "venim să vă batem", și nu le-au dat nici o șansă oaspeților din capitală. După trei minute de joc tabela arăta 10-2 și diferența a crescut încontinuu, ajungând chiar și la 20 de puncte (57-37 min. 24). În sfertul patru Țenter a rulat întreg lotul. Cu Mocanu, Bercean și Șanta pe teren s-a terminat 95-80, în uralele suporterilor, care au scandat pe rând numele jucătorilor. "Am jucat bine și am obținut o victorie frumoasă. Ne place în vârful clasamentului. Gazul are meci greu la Otopeni, dar ne dorim să-i batem noi pe medieșeni, nu așteptăm să o facă alții pentru noi", a mărturisit David Lawrence. Și antrenorul lui "U" i-a avertizat pe rivalii din Mediaș."La Brașov am avut o evoluție sub așteptări și le-am cerut băieților o revanșă, trebuie să ne respectăm nivelul. Mi-au dovedit că sunt ceea ce trebuie. Urmează unul din cele mai importante meciuri și trebuie să fim la potențial ma
„U” a înregistrat a șaptea victorie consecutivă și e
din nou lider în Divizia A, cel puțin până la meciul de astăzi
dintre CS Otopeni și Gaz Metan Mediaș.
Clujenii au vrut să le transmită un mesaj clar „gaziștilor”
înaintea derby-ului de la Mediaș, „venim să vă batem”, și nu le-au
dat nici o șansă oaspeților din capitală. După trei minute de joc
tabela arăta 10-2 și diferența a crescut încontinuu, ajungând chiar
și la 20 de puncte (57-37 min. 24). În sfertul patru Țenter a rulat
întreg lotul. Cu Mocanu, Bercean și Șanta pe teren s-a terminat
95-80, în uralele suporterilor, care au scandat pe rând numele
jucătorilor. „Am jucat bine și am obținut o victorie frumoasă. Ne
place în vârful clasamentului. Gazul are meci greu la Otopeni, dar
ne dorim să-i batem noi pe medieșeni, nu așteptăm să o facă alții
pentru noi”, a mărturisit David Lawrence.

Și antrenorul lui „U” i-a avertizat pe rivalii din Mediaș.”La
Brașov am avut o evoluție sub așteptări și le-am cerut băieților o
revanșă, trebuie să ne respectăm nivelul. Mi-au dovedit că sunt
ceea ce trebuie. Urmează unul din cele mai importante meciuri și
trebuie să fim la potențial maxim. Mergem la Mediaș să câștigăm”, a
conchis Marcel Țenter. Principalii marcatori ai partidei au fost
Krstanovic 26, Johnson 18 și Santana 18.

Publicat: 29 01. 2010, 20:57
Actualizat: 29 01. 2010, 20:58