Avem viitor în tenisul de masă! Adina Diaconu, campioană la cadete în Europe Youth Top 10

Sportiva Adina Diaconu a încheiat competiția Europe Youth Top 10 (Terni, Italia) fără nicio înfrângere  reușind în meciul decisiv pentru ocuparea primei poziții să o învingă, scor 4:0, pe Maria Malanina din Rusia, informează siteul oficial al forului român de tenis de masă. Cu această performanță Adina a izbutit eventul – câștigarea titlului de campioană europeană și a Europe Top 10 în acelasi an, notează sursa mai sus menționată. O altă jucătoare tricoloră, Andreea Clapa, a cucerit medalia de bronz, reușind să câștige șapte din cele nouă partide disputate.
La cadeți, Alexandru Manole s-a autodepășit  reușind din postura de outsider să se claseze pe locul 5. Europe Youth Top 10 e o competiție de tradiție pe Bătrânul Continent, o rampă de lansare spre tenisul de masă de clasă, un circuit prin care au trecut mai toți seniorii care își dispută în prezent medaliile la turneele europene și nu numai.

CLASAMENT CADETE
1. DIACONU Adina
2. Malanina Maria (Rus)
3. CLAPA Andreea
4. Kaim Julia (GER)
5. Ho Tin Tin (ANG)
6. Kolish Anastasia (RUS)
7. Dumitrache Cristiana (ITA)
8. Lung Lisa (BEL)
9. Mischek Caroline (AUT)
10. Wolf Jennie (GER)

CLASAMENT CADEȚI
1. Polansky Tomas (CEH)
2. Seyfried Joe (FRA)
3. Levenko Andreas (AUT)
4. Khanin Aliaksandr (BLR)
5. MANOLE Alexandru
6. Jorgic Darko (SLO)
7. Hohmeier Nils (GER)
8. Givone Nolan (FRA)
9. Pinto Daniele (ITA)

 

Publicat: 23 09. 2013, 15:26
Actualizat: 23 09. 2013, 15:32