Avem Golgota noastră! Patru finale pe aparate în concursul feminin, la Campionatele Europene de gimnastică din Polonia

Concursul feminin de calificare din cadrul Campionatelor Europene de la Szczecin (Polonia) a adus delegației României patru calificări în finale. Performanța îi aparține unei singure sportive, Denisa Golgota.

Dacă băieții au ratat lamentabil la Campionatele Europene, fetele și-au făcut jumătate de normă, în sensul că și-au asigurat patru prezențe în finalele pentru medalii. Cu evoluții destul de sigure, Denisa Golgotă s-a calificat în finala de la individual compus (de pe locul 9 / punctaj total 53.299 p), dar și la sărituri, bârnă și sol (toate cele trei finale pe aparate de pe locul 8, ultimul). Denisa nu este departe de medalii, dar are nevoie să-și îmbunătățească evoluțiile pentru a spera la un loc pe podium.

Nica Ivănuș a fost prima rezervă la individual compus (49.466 p), iar în cazul vreunei retrageri, are prima șansă la accederea în finală.

Carmen Ghiciuc a terminat pe locul 40 în clasamentul celor mai complete gimnaste.

Notele primite de gimnastele tricolore

Denisa Golgotă: 14.366 (săritura 1), 13.500 (săritura 2), 12.700 (paralele), 13.200 (bârnă) și 13.033 (sol). Total 4 aparate: 53.299 puncte.

Nica Ivănuș: 13.400 (sărituri), 11.133 (paralele), 12.733 (bârnă) și 12.000 (sol). Total 4 aparate: 49.466 puncte.

Carmen Ghiciuc: 13.233 (sărituri), 11.100 (paralele), 12,866 (bârnă) și 10.933 (sol). Total 4 aparate: 48.132 puncte.

Individualul compus e programat vineri, iar finalele celelalte, sâmbătă (sărituri, paralele) și duminică (bârnă, sol).

În 2018, Denisa Golgota a cucerit două medalii la Europene, argint la sol și bronz la sărituri.

Foto credit: Federația Română de Gimnastică (Emilia Nicolae)

Publicat: 11 04. 2019, 22:02
Actualizat: 11 04. 2019, 22:03