VIDEO | Dacia Duster vs. Bentley Bentayga – cel mai rapid SUV din lume. Cum s-a descurcat mașina noastră

Francezii de la revista Auto Moto Magazine au făcut o comparație între Dacia Duster – cel mai ieftin SUV din Europa – și Bentley Bentayga – cel mai scump SUV de pe bătrânul continent. Dacia s-a descurcat onorabil.

Diferența dintre Dacia Duster și Bentley Bentayga este de cel puțin 160.000 de euro. Francezii au vrut să testeze cel mai scump și cel mai ieftin SUV și au pus la cale o confruntare. Au ales o Dacia Duster cu un preț aproximativ de 15.000 de euro și un Batayga ce costă peste 175.000 de euro.

Duster-ul s-a descurcat onorabil pe teren accidentat, însă a fost bătut clar la viteza în linie dreapta, pe asfalt. Nu este de mirare. Bentley Bentayga este cel mai rapid SUV din lume. Este echipat cu un motor turbo de 6 litri care dezvoltă nu mai puțin de 600 de cai putere. Accelerația de la 1 la 100 de km/h se face în doar 3,5 secunde, iar viteza maximă este de aproape 300 km/h.

Publicat: 27 12. 2016, 13:08
Actualizat: 27 12. 2016, 13:09