Vettel Gangnam Style!** Germanul a reușit în Coreea de Sud să câștige cea de-a treia cursă consecutivă și a urcat pe primul loc la general

Mândria Correei de Sud, rapperul PSY, protagonistul hitului Gangnam Style, a fost maestro de ceremonii
Au mai rămas patru etape până la final

Marele Premiu de Formula 1 de la Yeongam (Coreea de Sud) s-a dovedit a fi un cocktail plin de secvențe explozive pe pistă, depășiri sinucigașe, abandonuri surpriză și momente… artistice. Pentru că pe circuitul asiatic și-a făcut apariția protagonistul hitului „Gangnam Style”, rapperul sud-coreean PSY, omul care prin dansul său marcă înregistrată a stârnit valuri de simpatie pe tot globul. Și le-a purtat noroc chiar și piloților de la RedBull! I-a vizitat înainte de cursă, iar la final, pentru sponsori, pentru miile de spectator și milioanele de telespectatori le-a predat lui Vettel și Webber „arta” gangnam! Pentru Vettel momentul a fost ca o comprensă rece pe fruntea asudată sub casca pe care a purtat-o în ultimele trei consecutive: Singapore, Japonia și Coreea de Sud.

Deși cu trei runde în urmă se afla la o distanță de 35 de puncte de Fernando Alonso, neamțul a surmontat incredibil, cu patru etape înainte de final, ocupând de ieri din nou prima poziție. Colegul său Webber s-a clasat pe doi, iar Alonso a terminat pe ultima treaptă a podiumului. Lupta pentru câștigarea titlului mondial practic s-a relansat, iar finalul pare a se da la fotofiniș între Vettel și Alonso. Piloți ca Lewis Hamilton și Kimi Raikkonen au pierdut contactul cu plutonul fruntaș. Următoarea etapă este programată în perioada 26-28 octombrie la New Delhi (India).

Adrian EUGEN
adrian.eugen@prosport.ro

Publicat: 14 10. 2012, 23:08
Actualizat: 14 10. 2012, 23:09