Vești bune pentru Kubica!** Ar putea să înceapă să conducă din nou în octombrie

Polonezul Robert Kubica (Lotus), accidentat grav în timpul unui raliu la începutul anului și care a suferit cinci intervenții chirurgicale la mână și la picior, ar putea să înceapă să conducă din nou în octombrie, a declarat, vineri, managerul acestuia, italianul Daniele Morelli, informează AFP.

„Considerăm că în octombrie, Robert ar putea să-și pună din nou casca pentru a arăta ce este stare. Nu putem vorbi direct de Formula 1, însă este important ca Robert să înceapă să conducă. Că este vorba de simulator, de o mașină pe șosea sau pe pistă nu este important. Ceea ce este important este ultimul pas pe care polonezul l-a făcut după o ultimă operație efectuată în urmă cu două săptămâni în urma căreia acesta și-a recuperat mobilitatea normală a mâinii drepte”, a declarat Morelli.

Managerul italian a adăugat că nu mai există neliniști în ceea ce privește recuperarea lui Robert. „Trebuie să lăsăm natura să-și facă treaba, pentru că nervii trebuie să se recupereze complet. Însă, nu mai există un obstacol concret. Este doar o chestiune de timp”, a mai spus Morelli.

Pilotul Robert Kubica a suferit cinci intervenții chirurgicale, după accidentul produs la un raliu în Italia, la 5 februarie, când a suferit mai multe fracturi la mâna și piciorul drepte. El a fost operat în ziua accidentului la mână, intervenție în urma căreia membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat și fracturile au fost reduse. În data de 10 februarie a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr și partea posterioară a humerusului. La 21 februarie a fost supus unei a treia intervenții chirurgicale, care a durat opt ore și a vizat tot partea posterioară a humerusului drept, iar pe 12 martie a fost operat timp de trei ore la cot. El a petrecut aproape două luni și jumătate în spital după accident, fiind externat la sfârșitul lunii aprilie. Ultima intervenție a fost în urmă cu două săptămâni.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 09. 2011, 22:19
Actualizat: 09 09. 2011, 22:21