Valentino Rossi nu dă MotoGP pe Formula 1

Motociclistul italian Valentino Rossi a dezvăluit, sâmbătă, că a discutat cu responsabilii echipei Ferrari pentru a-l înlocui pe Luca Badoer la Marele Premiu al Italiei, dar a decis să refuze oferta, deoarece nu era pregătit pentru a concura în Formula 1, informează cotidianul Marca.

"Am discutat cu Stefano Domenicali, managerul echipei Ferrari, dar am ajuns la concluzia că nu avea sens să concurez într-o cursă de Formula 1 fără să fi făcut în prealabil testele necesare. În plus, în Formula 1 gâtul piloților este supus la eforturi suplimentare și trebuia să mă antrenez pentru a putea suporta", a declarat Rossi, care a obținut, sâmbătă, prima poziție pe grila de start a Marele Premiu al statului San Marino la MotoGP.

Rossi a mărturisit că prioritatea sa în acest moment este câștigarea Campionatului Mondial la MotoGP.

"Monza este un circuit deosebit. Sunt în cursă pentru titlul mondial și un stres suplimentar nu mi-ar fi fost de ajutor în lupta pentru titlu", a mai spus italianul.

Ferrari a anunțat, joi, că Luca Badoer va fi înlocuit până la finalul acestui sezon de italianul Giancarlo Fisichella, de la Force India. Badoer l-a înlocuit pe Felipe Massa, accidentat în Marele Premiu al Ungariei, însă evoluțiile italianului au fost dezamăgitoare, el trecând linia de sosire ultimul în amble curse în care a concurat, Marele Premiu al Europei de la Valencia și Marele Premiu al Belgiei.

Rossi, de opt ori campion mondial la motociclism, cochetează de mai mult timp cu ideea de a concura în F1, el efectuând teste la volanul unui monopost Ferrari în 2008.

MEDIAFAX

Publicat: 05 09. 2009, 17:21
Actualizat: 05 09. 2009, 17:28