Umbra lui Schumacher

După două curse din noul sezon al Formulei 1, Michael Schumacher
nu este decât o umbră a celui mai titrat sportiv din istoria
acestui sport. Daily Mail a dezvăluit că germanul e și extrem de
bine plătit: 23 de milioane de euro, plus 10 milioane din alte
clauze contractuale. Mult prea mult pentru un loc zece în
Australia, după ce a fost depășit inclusiv de Timo Glock de la
Virgin la un moment dat. Iar coechipierul Rosberg este permanent
mai rapid ca Schumi.

The Sun a caracterizat prestația lui Schumi în Australia „o
după-amiază anonimă. Nu pentru asta l-a plătit Mercedes ca să
revină”. The Times a continuat: „Reputația lui nu contează în fața
noii generații. A ajuns aproape de un post-scriptum trist”. În
Italia, criticile sunt la fel de dure: „Monopostul nu e grozav, dar
unul dintre piloți pare a-i fi pierdut instrucțiunile. Sigur e
Michael Schumacher sub acea cască și nu fratele geamăn?”, scrie La
Stampa.

Schumacher e mulțumit însă de prestația lui și s-a apărat:
„Incidentul din start a decis soarta cursei pentru mine, după ce a
trebuit să mă opresc rapid pentru a schimba eleronul față. Dar m-am
simțit bine, o parte din cursă a arătat că avem potențial”.

Publicat: 30 03. 2010, 02:20
Actualizat: 30 03. 2010, 02:20