Show la Campionatul Dynamic Drift Moldova. Finala a avut nevoie de un „one more time”

A treia etapă a Campionatului Dynamic Drift Moldova s-a desfășurat la Chișinău și a adunat la start un număr impresionant de piloți talentați, demonstrând încă o dată nivelul ridicat la care se află driftul în Republica Moldova. Publicul a avut parte de un spectacol pe cinste, cu dueluri tensionate, execuții spectaculoase și un nivel de pilotaj demn de competiții internaționale.

Printre favoriți s-a aflat și Claudiu Adam, supranumit „tânărul minune” al driftului. Acesta și-a confirmat încă o dată valoarea și potențialul, reușind să urce pe podium și să obțină locul 2 după o etapă plină de emoții și provocări.

Campionatul Dynamic Drift Moldova, etapă spectaculoasă la Chișinău

În calificări, Claudiu a impresionat juriul și publicul cu un parcurs aproape impecabil, fiind răsplătit cu 94 de puncte, ceea ce i-a asigurat poziția a doua în clasament. Determinarea și constanța l-au propulsat în fazele eliminatorii, unde a demonstrat maturitate și curaj în fața unor adversari redutabili.

În Top 8, Claudiu s-a confruntat cu Daniel Nistreanu, pe care a reușit să-l învingă după o evoluție curată și spectaculoasă. Următoarea provocare a venit în Top 4, unde l-a întâlnit pe rivalul său, Ernesto Asaturov. Duelul a fost unul intens, însă Claudiu a reușit să iasă învingător și să avanseze în semifinale.

Acolo l-a așteptat pilotul experimentat Igor Tabacari. Cei doi au oferit o semifinală memorabilă, demonstrând precizie, viteză și control la cel mai înalt nivel. Claudiu s-a impus din nou și astfel a obținut calificarea în marea finală.

Câștigătorul a fost desemnat după un „one more time”

În ultimul act al competiției, Claudiu l-a întâlnit pe Roman Zelensky. Finala a fost una extrem de echilibrată și tensionată, necesitând un „one more time”, semn că diferența dintre cei doi a fost infimă. Din păcate, în ultimul run, Claudiu a fost nevoit să cedeze din cauza unei defecțiuni tehnice la mașină, ceea ce l-a privat de șansa la prima poziție. Totuși, performanța sa a rămas una de excepție, iar locul 2 obținut în această etapă confirmă talentul și perseverența sa.

La final, Claudiu Adam a transmis un mesaj de recunoștință, mulțumind organizatorilor, sponsorilor și echipei tehnice, din care fac parte tatăl său, Claudiu Adam,Valentin Droasca, Piki și Claudiu Pătrașcu – oameni fără de care această performanță nu ar fi fost posibilă.

Publicat: 25 08. 2025, 10:23
Actualizat: 25 08. 2025, 17:24