Sainz, adio victorie! Visul spaniolului de a câștiga din nou Dakarul s-a spulberat

Organizatorii i-au „șters” luni întârzierea din etapa secundă, însă i-au adăugat-o după runda a treia. Aseară, spaniolul a încurcat drumurile și mai rău

Etapa a 2-a i-a revenit până la urmă francezului Stephane Peterhansel

Carlos Sainz este personajul principal în primele zile din Raliul Dakar. Fostul dublu campion mondial de raliuri WRC a fost primul lider al întrecerii, a beneficiat de ștergerea unei întârzieri de aproximativ 20 de minute în etapa a doua și repus în fruntea clasamentului, pentru ca luni noapte să ajungă direct pe locul 10, la peste 40 de minute întârziere de liderul Stephane Peterhansel. Spaniolul a pierdut aproximativ 30 de minute în etapă, dar la final s-a mai trezit cu un „plus” 20 de minute. Ce s-a întâmplat de fapt? Întârzierea anulată în runda a doua, din cauza problemelor apărute cu satelitul organizatorilor, a reapărut în dreptul lui Sainz. Fiecare mașină este dotată și cu un GPS, iar oficialii au descoperit că acesta era în stare funcțională în momentul în care Sainz căuta un punct de control. Astfel, au decis în consecință.

Visul spaniolului de a câștiga din nou Dakarul s-a spulberat definitiv aseară. La închiderea ediției, „El Matador” nu ajunsese la sosire, iar la ultimul punct de control avea aproape o oră întârziere față de învingătorul Al Attiyah.

Rezultate

Etapa a 4-a (Nazca – Arequipa, 429 km). Clasa moto: 1. Juan Barreda (Spania, Husqvarna) – 3h 41:09, 2. Oliver Pain (Franța, Yamaha) – 8’23”, 3. David Casteu (Franța, Yamaha) – 10’42”; Clasa auto: 1. Al Attiyah (Qatar, Buggy) – 3h 28:46, 2. Guerlain Chicherit (Franța, SMG) – 0’36”, 3. Stephane Peterhansel (Franța, Mini) – 1’17”

Clasamente generale

Clasa moto: 1. Oliver Pain (Franța, Yamaha) – 10h 10:38, 2. David Casteu (Franța, Yamaha) – 2’24”, 3. Cyril Despres (Franța, KTM) – 3’09”; Clasa auto: 1. Stephane Peterhansel (Franța, Mini) , 2. Al Attiyah (Qatar, Buggy) – 5’16”, 3. Giniel de Villiers (Africa de Sud, Toyota) – 33’22”
Notă: Situație la închiderea ediției

Publicat: 09 01. 2013, 09:59
Actualizat: 09 01. 2013, 10:02