Pe urmele tatălui! O puștoaică de nici 14 ani scoate fum în stil mare la drift

Fiica unui campion național la drift va fi cea mai tânără participantă în Campionatul Național de Drift la doar 14 ani pe care îi va împlini în câteva luni. Alice Ene a susținut în weekend examenele și în sezonul viitor își va putea lua licența de pilot profesionist în drift. Tatăl ei, Sorin Ene, este unul dintre pionierii acestei discipline sportive în România.

Chiar sub ochii tatălui ei, Alice a pilotat fără eroare la examenul desfășurat pe Transilvania Motor Ring un BMW e46 2.5 turbo de peste 300 de cai putere. La final, membrii comisiei au felicitat-o pe puștoaica în vârstă de 13 ani, care a fost declarată admisă pentru a obține licența în 2021.

„Cred că, după ziua în care m-am născut, ziua de astăzi e cea mai importantă din viața mea. Mi-am dorit enorm acest lucru, să pot obține această licență, care până la urmă s-a realizat în urma unor eforturi imense din partea mea și a părinților mei. Le mulțumesc din suflet pentru tot ce au făcut pentru mine, la fel și surorii mele mai mici, Sara, pentru susținere”, au fost primele cuvinte ale lui Alice Ene.

În ultimii ani, alături de restul familiei, Alice a fost nelipsită de la etapele în care tatăl ei a participat în Campionatul Național de Drift. L-a susținut inclusiv în drumul său spre titlul din 2015. „L-am urmărit de fiecare dată, am stat cu sufletul la gură în fiecare battle. Să fiu colegă cu el și alți piloți de top în campionat reprezintă o mare onoare pentru mine”, a mai spus cea care anul viitor va fi cel mai tânăr participant în Campionatul Național de Drift.

În ultimii ani, s-au lansat mai multe nume noi în lumea driftului din România. Unul dintre exponenții din noua generație, Claudiu Adam (17 ani), a devenit campion național la semi pro în 2019, iar anul acesta, Gabi Imre jr (14 ani) a terminat pe poziția secundă la semi pro. Natalia Iocsak (17 ani) a fost a treia în sezonul care s-a încheiat recent cu runda de pe Transalpina.

RoDrift a inițiat mai multe programe de dezvoltare a sectorului juvenil, dar și de responsabilitate socială, prin care și-a propus să educe tinerii privind conduita la volan pe stradă.

Publicat: 17 11. 2020, 09:32
Actualizat: 17 11. 2020, 09:33