Pădurarul s-a întors!

Noul Subaru Forester face parte din mașinile care încearcă să îmbine utilul cu plăcutul. Sportivul cu familistul. Vitezomanul cu liniștitul.

Din punct de vedere al marketingului asta se cheamă crossover-SUV. Adică nu mai e doar crossover, pentru că după facelift e mult mai mare. Dacă n-ați înțeles nimic până aici, nicio problemă. Nici eu! Așa că, să vorbim pe românește. Noul Forester e o mașină bună de familie, cu spațiu generos, confort și dotări, după posibilitățile financiare ale cumpărătorului. Pe de altă parte, atunci când soția și copiii coboară din mașină, vă puteți face de cap. Dacă ați ales motorul 2.0, atunci limitați-vă însă la drumuri bune și nu vă încurcați cu depășiri în pantă spre exemplu.


Cu 2.5 e însă altă mașină. La prima apăsare a accelerației, te lipește de spătar, demarajul e instant. Motorul boxer symmetrical AWD sună senzațional și se comportă la fel. Pe asfalt și nu numai. Am avut ocazia de a-l testa și off-road, acolo unde parcă se simte mai degrabă ca acasă. Șoferul mult mai priceput pe care l-am avut alături a reușit imediat să-mi întoarcă stomacul pe dos, totuși fără să mă simt în pericol. Iar la capătul testului am simțit că ai de-a face cu adevărat cu un produs de calitate. Care acum arată și mai bine. Unii spun că acum aspectul e mai degrabă comun. Alții îl văd în sfârșit modern. Asta ține însă de gusturi. Cert e că Subaru, deși nu e între „fițoasele“ momentului, merită luat în seamă de cei care apreciază cu adevărat ce-i drept calitatea, nu moda.

, cu toate taxele incluse, costă cel mai ieftin model Forester cu motor 2.0. Echiparea cu motor 2.5 costă minimum 33.082

Lucian LIPOVAN
Publicat: 22 04. 2008, 18:59