Noul Peugeot 301, ideal pentru familie

Dacia Logan are o concurență serioasă. Chiar dacă e ceva mai scump, noul Peugeot 301 este o variantă de luat în seamă de către cei care-și doresc o mașină confortabilă, elegantă, cu dotări de clasă și cu spațiu generos.

Pegeot 301 este destinat acelor piețe în care condițiile de drum sunt foarte dificile, iar spațiul interior este o necesitate de primă importanță. Este motivul pentru care aceste două aspecte au fost baza de pornire a proiectului și elementele de bază pentru echipa de design Peugeot. 301 a fost gândit pentru a deveni referința segmentului în materie de spațiu interior și durabilitate.

Calități pentru o exploatare de lunga durată

Încă de la debutul proiectului, când au fost definite specificațiile mașinii, inginerii Peugeot au luat în calcul că 301 va trebui să ruleze foarte mult timp în condiții dificile: drumuri de slabă calitate, climat extrem (foarte fierbinte sau foarte rece), umiditate ridicată, etc. Toate aceste situații au fost premise de dezvoltare ale noului model și, mai mult decât atât, prototipurile au fost testate extensiv, fiind rulate zeci de mii de kilometri pe mai multe continente ale lumii. Am dus 301 atât pe drumuri de țară, neasflatate, cât și pe șosele de o calitate bună, iar mașina s-a comportat excelent.

Folosind toate datele prelevate din dezvoltarea modelului, precum și experiența de peste o sută de ani în fabricarea mașinilor, designerii Peugeot au ales cele mai bune soluții tehnice pentru a îndeplini toate promisiunile de mai sus pentru viitorii proprietari ai lui 301. În acest condiții, 301 are câteva caracteristici care o ajută în orice condiții:

– Tren de rulare dezvoltat special pentru exploatarea în condiții dure, asigurând

rezistență în timp, dar și confort

– Un număr foarte mare de subansambluri sunt prevăzute cu asamblări filetate

pentru a crește durabilitatea în condiții de rulare cu regim de vibrații ridicat

– Dublă etanșare a habitaclului pentru protecție sporită la praf și umiditate

– Sistem de climatizare supra-dimensionat pentru răcire sau încălzire eficace în

condiții extreme de temperatură

– Parbriz cu secțiune inferioară încălzită pentru zonele reci

Portbagaj de 640 de litri

Fiabilitate, regăsită atât în design cât și în cele mai mici detalii ale mașinii, acompaniată de un standard de calitate foarte ridicat al asamblărilor și execuției în general. Au fost o parte din temele de proiect pentru 508, renumit deja pentru calitatea percepută. Acestea sunt și elementele aplicate la 301, care e consturit la uzina de la Vigo. În cele mai multe cazuri, automobilul este utilizat de întreaga familie, astfel că de  multe ori pasagerii de pe banchetă sunt o prezență constantă în mașină. Peugeot 301 a fost dezvoltat ținând cont de toate aceste considerente, urmărind să devină o referință comparativ cu ceea ce există în prezent pe piață. Proiectanții caroseriei au optimizat dimensiunile platformei utilizate pentru 301, astfel încât să se poată ajunge la o lungime totală de 4,44 m. Ampatamentul a crescut la 2,65 m, fiind cel mai mare din segment, astfel încât să permită obținerea unui spațiu maxim. În plus, ca să poată încăpea toate bagajele, Peugeot a făcut pentru 201 un portbagaj de 640 de litri!

8.390 de euro, preț de pornire

Și după ce am prezentat principalele caracteristici, e timpul să aflăm și prețul. 8.390 de euro e prețul de pornire, pentru echiparea Access, motor de 1.2 VTi, de 72 CP. Peugeot 301 e disponibil în trei variante de echipare, Access, Active și Allure și are trei motoare: 1.2 VTi de 72 CP, 1.6 VTi de 115 CP (ambele pe benzină) și 1.6 HDI de 92 CP (pe motorină).

Prețul maxim pentru Peugeot 301 este de 13.827 de euro, TVA inclus, pentru echiparea Allure, cu motor 1.6 HDI de 92 CP sau cu motor 1.6 VTi, cu cutie automată, de 115 CP.

 

Daniel REMEȘ

Publicat: 23 08. 2013, 12:20
Actualizat: 23 08. 2013, 12:21