Noul Lexus IS 300h, cea mai sigură mașină din clasa sa

Noul Lexus IS 300h a fost declarat de către Euro NCAP cel mai bun din clasa sa în anul 2013 la capitolul siguranță, performând cel mai bine în cadrul categoriei „mașini mari, de familie”.  Noul Lexus IS a obținut 5 stele Euro NCAP, cu scoruri de 91% pentru ocupanți adulți, 85% pentru ocupanți copii, 80% pentru protecția pietonilor și  66% pentru sistemele de siguranță asistată. Aceste rezultate se situează mult peste minimul solicitat pentru a obține 5 stele.

Au fost testate 33 de mașini

În fiecare an, Euro NCAP premiază modelele care au obținut cele mai bune rezultate în categoriile din care fac parte. În 2013 au fost testate 33 de mașini în 7 categorii diferite. Caștigătorii „Best in Class” sunt autovehicule care au obținut cel mai ridicat scor general, care se calculează luând în considerare rezultatele la testele de siguranță pentru ocupanți adulți, ocupanți copii, protecția pietonilor și sistemele de siguranță asistată. În materie de siguranță, noul Lexus IS este echipat cu cele mai avansate tehnologii de siguranță activă și pasivă, printre care se numără și capota activă – o premieră pentru segmentul său.

Lexus s-a lansat în 1989

Lansată în 1989, Lexus a devenit o marcă renumită la nivel mondial datorită calității deosebite a produselor sale, datorită rafinamentului tehnologiei de înaltă clasă, in special avangardistului sistem de propulsie integral hibrida Lexus Hybrid Drive, precum și datorită conceptului unic de servicii complete pentru clienți.
Întărind valorile tradiționale ale mărcii Lexus, de inegalabilă calitate construită, lux interior și tehnologie de ultimă generație, filosofia de design L-finesse reprezintă un factor important în poziționarea cu un înalt conținut aspirațional a mărcii la nivel global.
În prezent, Lexus rămâne primul – și singurul – producător de automobile din clasa premium ce oferă o gamă extinsă de modele cu propulsie integral hibridă, ce conține modelele CT200h, IS 300h, RX 450h, GS 300h, GS 450h și LS 600h.

Publicat: 11 01. 2014, 14:43
Actualizat: 11 01. 2014, 14:44