McLaren încearcă să-l readucă la echipă pe Fernando Alonso

Oficialii echipei McLaren-Mercedes încearcă să-l convingă pe pilotul spaniol Fernando Alonso, acum la Ferrari, să revină din sezonul viitor la formația pentru care a concurat în 2007, au scris, vineri, jurnaliștii de la BBC.

Dacă ar accepta, Alonso l-ar înlocui pe mexicanul Sergio Perez și ar face pereche cu britanicul Jenson Button. O echipă Alonso-Button pare mai viabilă decât tandemul Alonso-Kimi Raikkonen, prefigurat pentru 2014, după ce scuderia a anunțat angajarea pilotului finlandez, campion mondial în 2007, pentru două sezoane.

Managerul McLaren, Martin Whitmarsh, recunoaște că îl dorește pe Alonso la Woking, dar neagă că încearcă să-l convingă pe dublul campion mondial să părăsească Ferrari. „Orice echipă și-l dorește pe Alonso pentru că este cel mai bun pilot”, a spus Whitmarsh, care a adăugat: „Nu îi cunosc situația contractuală, dar bănuiesc că este sub contract”.

Alonso este angajat la Ferrari până în 2016, dar în ultima perioadă au apărut unele fricțiuni în relația dintre cele două părți. Pilotul în vârstă de 32 de ani a fost admonestat public, în iulie, de președintele scuderiei, Luca Di Montezemolo, după ce spaniolul s-a plâns de performanțele monopostului pe care îl are la dispoziție.

De curând, Ferrari l-a angajat pe Kimi Raikkonen (Lotus-Renault) începând din 2014, în locul brazilianului Felipe Massa. Finlandezul are o personalitate puternică și nu ar accepta niciodată un statut secundar în echipă, iar Alonso nu concepe alt rol pentru el decât cel principal, astfel că ar putea decide să părăsească echipa de la Maranello. Așa s-a terminat și prima aventură a spaniolului la McLaren în 2007, când a plecat după ce colegul său Lewis Hamilton a primit cel puțin același statut ca el.

„Povestea de dragoste dintre Alonso și Ferrari s-a terminat, asta e evident”, a declarat o persoană inflentă din Marele Circ, potrivit BBC.

Jenson Button, și el campion mondial, în 2009, este mult mai diplomat și dispus să accepte tacit un rol secundar, așa cum a făcut-o practic în perioada în care a fost coechipier cu Lewis Hamilton.

Alonso și Button ar forma la McLaren cea mai puternică echipă de piloți din Formula 1. Problema care se pune în principal pentru team-ul britanic este dacă va putea să găsească resursele financiare pentru a suporta salariul pilotului din sporturile cu motor cel mai bine plătit, ce se ridică la aproximatriv 28 de milioane de euro anual.

BBC notează că impedimentul de ordin financiar ar putea fi eliminat de banca Santander, care l-a urmat pe Alonso ca sponsor la toate echipele la care acesta a evoluat, înclusiv la McLaren, în sezonul 2007. Mai mult, scriu britanicii, echipa cu sediul la Woking va beneficia din 2015 de motoare Honda, iar constructorul japonez va oferi în același timp și o importantă susținere bănească.

Performanțele slabe ale echipei McLaren-Mercedes din aceast an l-ar putea îndepărta pe Alonso, dar începând din 2014 Formula 1 va fi alta odată cu trecerea de la motoarele V8 de 2,4 litri la V6 turbo de 1,6 litri.

BBC mai notează că, în cazul în care nu vor reuși să-l aducă la echipă pe Alonso anul viitor, oficialii McLaren vor continua ofensiva pentru angajarea spaniolului din 2015.

Sursa: Mediafax

Publicat: 20 09. 2013, 19:48
Actualizat: 20 09. 2013, 19:49