Mașina a fost abandonată 34 de ani într-un hambar. Cum arată după ce a fost spălată pentru prima oară

FOTO: captura YT @ WD Detailing
Vezi galeria foto - 15 poze

O mașină veche din 1964 a fost abandonată timp de 34 de ani într-un hambar, iar după ce a fost „eliberată” și spălată a scos la iveală o bijuterie de sedan Cadillac DeVille.

Multă vreme, acest model a fost considerat un simbol al prestigiului american, iar cei care se aflau la volanul său arătau foarte încrezători.

Mașina, cu care proprietarul încerca să își impresioneze partenerii de afaceri în anii ’80, a fost folosită ca mașină de nuntă pentru fratele său, în 1991. La scurt timp după acest moment mașina a început să scoată fum, astfel că proprietarul a decis să o lase în hambar, unde a stat până în acest an, notează Autoevolution.

Mașina a fost abandonată 34 de ani într-un hambar

Cadillac DeVille a apărut în 1949, ca versiunea premium a Serie 62, oferind dotări de lux, dar și un stil elegant, iar în același timp promitea un rafinament urban. De altfel numele său provine din „de la ville” (al orașului).

Mașina abandonată face parte din ultima generație a acestui model, cu îmbunătățiri subtile, dat eficiente față de cele din anii precedenți. Potrivit sursei menționate, grila a fost remodelată în formă de V, iar bara centrală a fost finisată într-o nuanță constantă.

O echipă de restauratori de mașini de epocă au făcut o evaluare a mașinii abandonate mai bine de trei decenii, iar ceea ce au descoperit când au deschis ușile acesteia, i-a fascinat, dar și întristat în același timp.

Au dus mașina la atelierul lor, din Cleveland, unde au reușit să deblocheze roata din dreapta spate și au putut să o ruleze, prima dată din 1991. Apoi, a intrat în curățenie generală, dar și într-o revizie mecanică necesară pentru o mașină abandonată.

O femeie a început să repare un Cadillac rar din 1958, dar mecanicul a fugit cu piesele. Ce s-a întâmplat după 20 de ani

Cum arată vechiul DeVille după prima spălare

A urmat o curățenie generală, de la aspiratul și spălatul mașinii, până la micile detalii, scoțând la lumina zilei o bijuterie de mașină.

Strat cu strat, murdăria a fost îndepărtată, iar finisajele cromate, care sunt parte din eleganța acestui model, precum și vopseaua, și-au recăpătat strălucirea de altădată, chiar dacă pe alocuri se mai văd urmele abandonului.

În ceea ce privește partea din interior, faptul că nu a stat într-un mediu controlat, precum acest Lamborghini , a făcut ca mucegaiul să își găsească locul pe scaune sau bord. Astfel, întregul interior a fost curățat minuțios, iar potrivit restauratorilor, acest proces nu a fost pentru „a șterge istoria mașinii”, ci pentru „a dezvălui maiestria ascunsă sub neglijare”.

De asemenea a fost acordată o atenție deosebită și părții mecanice, pentru ca mașina să poată fi condusă în siguranță.

„O mașină care nu era decât o umbră a ceea ce fusese odată arată din nou ca un adevărat clasic”, susțin cei care au scos la lumină această bijuterie.

Potrivit Classic, un astfel de model s-a vândut, la licitație, în iulie 2025 la prețul de 33.000 de dolari.

Publicat: 12 08. 2025, 15:12
Actualizat: 12 08. 2025, 15:13