Luptă echilibrată în Raliul Sibiului! Concurență puternică pentru Simone Tempestini

Câștigător al ultimelor 3 ediții ale Raliului Sibiului, Simone Tempestini, va avea parte de concurență acerbă în acest an, la etapa care debutează vineri după amiază, favoriții locali Sebastian Barbu și Raul Badiu fiind gata să producă surpriza.

Luptă echilibrată în Raliul Sibiului! Concurență puternică pentru Simone Tempestini

Un total de 65 de echipaje sunt înscrise în acest an la Raliul Sibiului, care se va desfășura pe macadam și va avea 9 probe speciale pe o distanță de 125 de kilometri.

La runda care va avea inclusiv o probă de noapte vor fi inclusiv 11 modele cu configurație Rally2, de ultimă generație.

După victoriile din Argeș și Maramureș, Tempestini a revenit în fruntea clasamentului general, poziție pe care o împarte provizoriu cu colegul său de la Napoca Rally Academy, Norbert Maior.

Mare favorit al ediției din acest an de la Sibiu, clujeanul poate reuși să facă un pas mare spre titlu cu o victorie în weekend.

În lupta pentru prima poziție, Tempestini se va duela cu favoriții locali Sebastian Barbu și Raul Badiu, acesta din urmă concurând în premieră cu un model Skoda Fabia Rally2. De asemenea, campionul Bulgariei, Miroslav Angelov, va fi la start cu un model asemănător.

Norbert Maior, surpriza din acest sezon, va fi din nou la start cu Peugeot 208 Rally4, cu care a impresionat în primele runde. Și de această dată, liderul provizoriu va avea ca obiectiv o clasare în Top 5 la general, deși se va duela cu nu mai puțin de 11 modele Rally2, mult mai puternice decât mașina sa de concurs.

“E unul dintre raliurile mele preferate, cu probe complicate, iar asta mă motivează. Am venit de fiecare dată cu plăcere la Sibiu pentru că îmi doresc să oferim publicului plăcerea de a urmări cursele. Sper să câștig, dar evident, nu va fi ușor”, a declarat Tempestini.

Mii de spectatori au asistat joi seară la startul festiv din Piața Mare. Vineri, în a doua parte a zilei, de la 14:40, va debuta prima probă specială, iar seara, de la 21:30, va avea loc faimoasa probă de noapte pe Șanta. Etapa se va încheia sâmbătă seara.

Publicat: 14 07. 2023, 10:44