Lorenzo a câștigat acasă la Rossi! **Jorge se distanțează față de Pedrosa și Stoner, la general

Fanii motomondialului de viteză s-au așteptat, la începutul weekendului de la Mugello, la o performanță impresionantă din partea lui Valentino Rossi. Pilotul Ducati a revenit în fața fanilor cu o performanță bună, peste cea obținută anul trecut, însă este vorba doar despre locul cinci. Cursa din Italia a fost câștigată, fără nicio problemă, de Jorge Lorenzo. Ibericul a avut un start excelent din poziția a doua a grilei de start, l-a depășit în primul viraj pe Dani Pedrosa, apoi s-a distanțat în frunte.

În plutonul urmăritor a fost agitație, însă numai pentru câteva tururi după start. După ce a frânat târziu în primul viraj și a căzut până pe locul trei, Dani Pedrosa s-a luptat cu Andrea Dovizioso pentru locul secund. Cu toate că a câștigat lupta, Dani s-a văzut în situația de a nu îl mai putea ataca pe Lorenzo, cel care se depărtase profitând de duelul din spatele său.

Campionul mondial în exercițiu, Casey Stoner, a avut parte de o experiență extrem de neplăcută la Mugello. Start ratat, cursă modestă, ieșire în decor și un loc opt la final care îl atuncă la 37 de puncte în spatele lui Lorenzo.

Valentino Rossi a avut cel mai mare progres față de locul de pe care a plecat pe grila de start. „Il Dottore” a pilotat excelent pe alocuri și, profitând la final de o greșeală a lui Nicky Hayden, a reușit să termine în spatele lui Stefan Bradl, pe locul cinci. Surpriza neplăcută a reprezentat-o prestația lui Ben Spies. Americanul de la Yamaha Racing a fost cel mai slab pilot de la MotoGP, duelându-se serios cu Randy de Puniet pentru locul 11. Cu toate că și-a adjudecat „victoria” în acest duel, Spies a dezamăgit din nou și este nesigur de viitorul său la echipa Yamaha de uzină.

sursa foto: Yamaha Racing

Publicat: 15 07. 2012, 16:20
Actualizat: 15 07. 2012, 16:23