Locul 8 pentru Simone Tempestini în Europeanul de Raliuri, frații Maior pe 2 la juniori

Simone Tempestini a reușit să încheie pe locul 8 în Raliul Poloniei, a treia etapă din Campionatul European de Raliuri, în timp ce frații Maior au obținut cea mai bună clasare din cariera lor, un loc 2 în topul juniorilor din competiția continentală.

Locul 8 pentru Tempestini în Europeanul de Raliuri, frații Maior pe 2 la juniori

Pe un model Skoda Fabia Rally 2 Evo și cu Sergiu Itu copilot, Tempestini a avut o primă parte a raliului excelentă și s-a clasat în permanență pe pozițiile fruntașe, însă trei probe speciale mai complicate l-au trimis până pe locul 9 înainte de ziua decisivă.

Echipajul campion a muncit să recupereze și a încheiat în cele din urmă pe poziția a opta, depășind însă nume mari precum Efran Llarena (campion european en-titre), Pontus Tidemand (campion mondial WRC2) sau Osian Pryce (campionul Marii Britanii).

Cu 11 puncte obținute, Tempestini a urcat până pe locul 14 la general, deși a absentat la runda trecută. Clasamentul este dominat de neo-zeelandezul Hayden Paddon, al doilea clasat în Polonia, în timp ce câștigătorul acestui raliu, letonul Martin Sesks, este pe 2.

„Am avut un ritm bun, pe un traseu dificil, iar dacă eram un pic mai inspirați în prima zi, acum cu siguranță am fi avut o clasare mai bună, dar suntem mulțumiți având în vedere concurența. Abia așteptăm să începem următorul raliu”, a declarat Tempestini.

Este cea mai bună clasare a celor doi frați în competiția continentală

O performanță excelentă a obținut echipajul format din juniorii Norbert Maior și Francesca Maior, care a încheiat pe locul 2 în topul juniorilor. Aceștia au fost depășiți doar de echipajul norvegian format din Ola Nore jr și Rune Eilerstsen.

Este cea mai bună clasare a celor doi frați în competiția continentală, unde au revenit după o pauză de aproape un an. Printre cei pe care tinerii brașoveni i-au depășit se numără și Max McRae, nepotul legendarului Colin McRae.

„Suntem foarte bucuroși pentru rezultat, dar suntem la fel de bucuroși că am găsit resursele de a fi aici. Trăim un vis și sperăm să îl putem continua în acest an”, a spus, la final, Norbert Maior.

Pentru ambele echipaje tricolore urmează o nouă provocare pe plan intern, acolo unde se vor număra printre cele 80 de echipaje care iau startul săptămâna viitoare în Raliul Argeșului.

Publicat: 22 05. 2023, 08:52
Actualizat: 22 05. 2023, 08:53