Lewis Hamilton a câștigat G.P-ul de la Hockenheim

Pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren Mercedes) a câștigat cursa de la Hockenheim, a 10-a etapă din cele 18, și s-a distanțat în fruntea clasamentului general al piloților.

Hamilton a încheiat cele 67 de tururi de la Hockenheim pe primul loc, fiind urmat de Nelsinho Piquet (Renault), la 5.5 secunde în spate și Felipe Massa (Ferrari), mai încet cu 9.3 secunde decât Hamilton.

Următoarele poziții au fost ocupate, în ordine, de Heidfeld (BMW Sauber), Kovalainen (McLaren Mercedes) și Raikkonen (Ferrari).

Pe poziția a 7-a a sosit polonezul Kubica (BMW Sauber), iar ultimul care a fost punctat la Hockenheim a fost Sebastian Vettel (STR-Ferrari).

În urma acestuia rezultat, Hamilton, care se afla la egalitate de puncte înaintea cursei din Germania cu cei doi piloți de la Ferrari, Felipe Massa și Kimi Räikkönen, a acumulat 58 de puncte și s-a distanțat în fruntea clasamentului. Pe locul doi în clasamentul general al piloților rămâne Massa (54), iar poziția a treia îi revine lui Kimi Räikkönen (51).

În clasamentul constructorilor, conduce Ferrari, cu 105 puncte, urmată de BMW Sauber (89) și McLaren-Mercedes (86).

Următorul G.P. va avea loc la Hungaroring (Ungaria), pe 3 august.

Publicat: 20 07. 2008, 16:49
Actualizat: 20 07. 2008, 17:23