Honda ar putea cere o finanțare din partea guvernului… britanic

Retragerea din Formula 1 a constructorului nipon Honda, din cauza crizei financiare, a lăsat echipa cu același nume fără finanțator. Au existat mai multe variante de preluare, vehiculate în presă, apărând și numele miliardarului mexican Carlos Slim, însă până acum niciuna nu s-a adeverit.
Iată însă că există un plan de salvare cu totul neașteptat, și anume ca echipa să ceară sprijin financiar din partea guvernului… britanic. Presa insulară a vorbit despre această posibilitate care, paradoxal, nu este doar o fabulație. Potrivit cotidianului The Guardian, conducătorii team-ului au avut mai multe întâlniri luna aceasta, cu ministrul muncii și întreprinderilor din Marea Britanie. "Nu există niciun motiv să împiedicăm Honda să solicite un ajutor", a declarat un reprezentant al acestui minister. Iar suma despre care ar fi vorba este în jurul a 2,5 miliarde de euro.
Solicitarea ar fi posibilă în contextul în care guvernul britanic a anunțat recent deblocarea mai multor miliarde de lire sterline pentru sprijinirea industriei producătoare de automobile.

Publicat: 30 01. 2009, 02:29