Frații Maior, cei care fac spectacol în raliul românesc, sunt gata de aventura mondială! Raliul Suediei, prima etapă din calendarul WRC

Norbert Maior și Francesca Maior, doi frați care fac senzație în raluri, se pregătesc de Campionatul Mondial de Raliuri, fix la numai jumătate de an după ce au devenit campioni continentali de juniori.

Urmează pentru cei doi, joi după-amiază, startul într-o competiție de anvergură: Raliul Suediei, care este prima etapă din calendarul WRC și de asemenea, prim dedicată WRC Junior, care se anunță și una dintre cele mai dificile din 2024.

Frații Maior, cei care fac spectacol în raliul românesc, sunt gata de aventura mondială! Raliul Suediei, prima etapă din calendarul WRC

Traseul are o lungime de 320 de kilometri, cursa va avea loc exclusiv pe gheață și pe zăpadă, o suprafață unde cei doi concurenți nu au mare experiență, având doar câteva participări la singura etapă de acest gen din România, organizată la Covasna.

Frații Maior sunt legitimați la Napoca Rally Academy și ajung la Mondial datorită premiului obținut după ce au devenit campioni europeni de juniori. Astfel, promotorul competiției va suporta o mare parte dintre costurile din acest sezon, calendarul juniorilor urmând să aibă 5 etape: Suedia, Croația, Italia, Finlanda și Grecia.

„Abia așteptăm să începem, suntem deja de câteva zile și nu pot spune decât că este deja o experiență senzațională. Va fi un raliu dur, iar zăpada nu e punctul nostru forte, dar ne vom distra. Sper să aducem și puncte încă de la această primă etapă”, a spus Norbert Maior.

Titlul juniorilor se anunță extrem de disputat, iar la această etapă din Suedia vor concura nu mai puțin de 19 echipaje în această divizie. Raliul va dispune 18 probe speciale, urmând să se încheie duminică seară.

Ce s-a întâmplat la Covasna Winter Rally

57 de echipaje se vor duela pe zăpada din Scandinavia pentru a obține victoria în prima rundă a sezonului mondial.

Înaintea de a ajunge în Suedia, frații Maior au avut parte de câteva teste pe zăpadă, mai întâi în Covasna, la Winter Rally, iar în urmă cu o săptămână în Finlanda, acolo unde au testat și mașina de concurs, Ford Fiesta Rally3, modelul pe care îl vor avea la dispoziție toți cei 19 piloți din competiția destinată juniorilor.

Este a doua experiență pentru cei doi în Suedia după ce anul trecut, dar în European și pe macadam, au reușit să încheie pe 3 în divizia dedicată juniorilor, acela fiind momentul în care au început să spere că pot câștiga titlul de campioni.

Publicat: 14 02. 2024, 07:55