F1: Germanul de origine română Colin Kolles ar fi încercat să șantajeze un șef al Mercedes

Germanul de origine romănă Colin Kolles, fost conducător al echipelor de Formula 1 Force India și HRT, ar fi încercat să-l șantajeze pe directorul executiv al Mercedes AMG, Toto Wolff, informează motorsport.com, care citează presa germană.

Potrivit cotidianului Bild, Kolles, născut la Timișoara, cu numele de Călin Colesnic, ar fi înregistrat o conversație cu austriacul Wolff, în care acesta îi vorbea de rău pe Ross Brawn, „team principal” al echipei Mercedes AMG, pe Niki Lauda, președintele team-ului german, și pe Dieter Zetsche, președintele grupului Daimler. Austriacul, acționar cu 16 la sută la o altă echipă de Formula 1, Williams, ar fi vorbit și despre acest conflict de interese.

Discuția ar fi avut loc în luna februarie, la Barcelona, a adăugat sursa citată, apoi Kolles i-ar fi cerut bani lui Wolff, pentru a nu face publică înregistrarea.

Conflictul dintre cei doi ar fi fost aplanat de intervenția administratorului drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone. Totodată, Mercedes ar fi obținut un ordin judecătoresc de interzicere a publicării conversației.

Contactați de mai multe instituții media germane, Kolles și reprezentanții Mercedes au refuzat orice cometariu. Agenția SID a precizat că Wolff nu a putut fi contactat.

Colin Kolles, 45 de ani, de profesie medic stomatolog, a fost manager al echipelor Jordan, Midland, Spyker, Force India și HRT. Ultima echipă la care a lucrat, ca „team principal”, a fost Hispania Racing Team, desființată anul trecut.

Toto Wolff, 41 de ani, fost pilot în Formula Ford, a cumpărat, în 2009, 16 la sută din acțiunile echipei britanice Williams F1. Din acest an, el este acționar și director executiv al echipei Mercedes AMG, preluând și coordonarea diviziei de sport a mărcii Mercedes, funcție deținută până de curând de Norbet Haug.

Mediafax

Publicat: 18 07. 2013, 13:55
Actualizat: 18 07. 2013, 13:56