Emanuel Gyenes, după ce a terminat pe 28 a doua etapă din Raliul Dakar: „Traseul mi-a plăcut foarte mult. Căldura a fost singura problemă”

Emanuel Gyenes a fost cronometrat cu al 28-lea timp, la finalul etapei a doua din Raliul Dakar, care a măsurat 803 kilometri, iar înainte de traseele din Anzi se află pe locul 29 în clasamentul general.

Resistencia – San Miguel de Tucuman (3 ianuarie), cea de a doua etapă din Raliul Dakar a fost una în care nu s-a navigat mergându-se foarte mult pe drumuri foroestiere și agricole, însă din pricina ploilor pe jumătate din speciala de 275 km riderii au trebuit să facă slalom printre bălțile de noroi. A doua parte a probei a fost dominată de praf.

„A fost o zi foarte lungă am avut în total 803 km din care 275 de probă specială. Prima parte a probei a fost una rapidă și cu secțiuni de noroi, am avut de trecut niște bălți cu mult noroi. Acolo am avut grijă să aleg drumul cel bun, ca să nu am probleme și să rămân în noroi. Iar partea a doua, după alimentarea de la km 175 a fost o zonă cu mult praf și din păcate nu am reușit să depășesc. Am mers până la finișul probei speciale în spatele unui concurent care a plecat în fața mea și nu am reușit să îl depășesc, deși eram mai rapid ca el.

Am avut o zi bună, traseul mi-a plăcut foarte mult. Ce nu mi-a plăcut a fost căldura, am avut peste 43 de grade C pe timpul probei. Etapa 3 va fi iarăși o zi lungă, iarăși dimineață la ora 4 pornește primul motociclist din bivuac, așa că noapțile sunt foarte scurte în Dakar”, a declarat Emanuel Gyenes la finalul etapei.

Etapa a treia, între San Miguel de Tucuman și San Salvador de Jujuy măsoară în total 780 de km, din aceștia 364 km sunt reprezentați de proba specială. Vor fi de traversat multe riosuri (râuri perene care au apă doar în sezonul ploios) și cel mai important este ziua în care se va lua primul contact cu Anzii. Într-o secțiune neutralizată a probei speciale se va ajunge la aproape 5.000 de metri altitudine, iar finișul specialei este la aproape 4.000 de metri altitudine.

Așadar după căldurile și umiditatea sufocantă din Paraguay și temperaturile foarte ridicate din etapa a doua desfășurată în Argentina, concurenții vor trebui să facă față astăzi primei provocări andine. Temperaturile vor fi mult mai scăzute, iar cea mai mare provocare va fi adaptarea cu scăderea nivelului de oxigen din aer. Concentrația de oxigen din aer scade cu 10% la fiecare 1.000 de metri.

MEDIAFAX

Publicat: 04 01. 2017, 14:46
Actualizat: 04 01. 2017, 14:47